Umblam cu Programul TV tipărit pe hârtie de ziar și mă rugam la toți să mai verifice o dată. Toată lumea, inclusiv mama, părea să își dorească să mă necăjească și îmi spuneau unanim că, în ziua aia la TV, nu este nici o poveste de seară .
Povestea de seară cu Stepașka, Filea, Hriușa și Karkușa era în mod normal în fiecare zi la 20.45.
Totuși, periodic, tata si fratele mai mare, îmi spuneau că „ azi nu e„
Nu știu cum, dar, de fiecare dată în seara aia, era, în schimb, meci de fotbal. Iar ei doi erau mari microbiști.

Niciodată nu mi-am dorit mai mult să știu să citesc decât atunci la 4 ani!

Aveam eu doar 4-5 ani, dar simțeam că ceva nu e în regulă.  Aveam un singur televizor în casă, fără telecomandă pentru a trece rapid de pe un canal pe altul. Nu știam să verific. Convinsă că ei mă păcălesc, într-o zi, le-am spus cu mare ciudă și necaz:
–  Voi învăța eu să citesc și nimeni nu mă va putea amăgi, voi ști singură daca e sau nu!
Când, la 6 ani, am mers în clasa a Ia nu știam nici măcar o literă, dar am învățat cu aviditate și ambiție. Am început foarte rapid să citesc cursiv și am uitat că voiam să o fac pentru folos material. Stepaska nu mai era indispensabil pentru că dădusem de cărți.
Mergeam la biblioteca satului sau a școlii și citeam tot ce prindeam( și nu erau prea multe).

Am înțeles foarte repede că să citesc este un privilegiu.

În primul rând pentru că biblioteca satului nu era atât de bogată în literatură bună, mai ales că exact când începusem eu să citesc mai cu plăcere s-a trecut și la grafia latină și era un talmeș-balmeș peste tot.
Apoi, mama nu ne scutea de la treburile casnice (era perioada în care dacă nu munceai vara și nu participai la treburile casei, nu aveai ce mânca iarna). Așa că timpul liber era scump, iar atunci când îl obțineam il fructificam la maxim. Și visam să mă fac bibliotecară, să stau acolo la serviciu non-stop și să citesc (Îmi dau seama acum că nu știu când am renunțat la această meserie) .

Și în prezent Lectura este pentru mine pe lista privilegiilor oferite de viață. Mă bucur și trăiesc intens cele 30 minute alocate în fiecare dimineață mie și cărților. Iar când obțin mai mult timp pentru citit în ziua respectivă le consider un dar imens pe care îl prețuiesc.

Să mai câștig și altceva pe lângă bucuria de a citi zilnic mi se părea un vis prea mare.

La începutul anului aveam un ritm destul de bun, urmam zilnic regula mea de citit  și avansam binisor cu cărțile de pe lista mea.
Îmi crescusem obiectivul la 20 cărți pe an și urmam drumul.
În primele zile ale lui 2020, Liviana Tane ne-a anunțat marea Provocare (numarul 1.0) de pe Grupul Reading is Cool- Challenge : citește și poți câștiga o călătorie de 10 zile în Toscana. Am oftat și am zis că, deși, de o lună citesc zilnic, nu am cum să câștig călătoria. Am dat vina pe memoria mea strecurătoare care nu ar fi reușit să rețină detaliile necesare pentru concursul de întrebări/răspunsuri planificat la sfârșitul celor 6 luni.  Și nu am câștigat călătoria. Deși pandemia a schimbat regulile și nu a mai fost nevoie de concurs, mintea mea nu a fost setată pe câștigarea călătoriei ci pe a reuși să citesc toate cele 10 cărți.
La 1 iunie când a sunat gongul, citisem 9 din 10 cărți și am fost, astfel, la un pas de o carte pentru a câștiga o călătorie în care vor merge anul viitor un grup fain de fete cititoare.
Dar, eu am fost fericită. Câștigasem mult mai multe:

• Am realizat jumatate din obiectivul pe 2020.
• Am învățat să citesc cu pixul în mână. Am umplut mai mult de jumătate de agendă cu notițe și detalii.  Nu mă pricep în a face rezumate, recenzii, așa ca am notat doar ce mi s-a părut mie că m-ar ajuta să înțeleg cărțile mai bine.
• Mi-am testat perseverența. Până la urmă am citit toate cele 10 cărți, chiar daca nu în termen. Unele dintre ele au fost atât de dificile pentru mine, încât mi-a pus la îndoială capacitatea mea de a înțelege româna. Am vrut să renunț de mai multe ori. Dar nu am făcut-o pentru că îmi propusesem un țel și voiam să mă țin de el.
• Am aflat despre autori noi, stiluri noi de scris. La finalul fiecărei cărți, mi-am mulțumit că nu am renunțat și că, astfel, am aflat despre scriitori și cărți pe care altfel, nu aș fi ajuns să îi aleg singură vreodată.

Pe 1 iulie a început a doua provocare din Reading is Cool- The Challenge. Regulile sunt un pic diferite, premiul cel mare încă nu îl știu, Însă eu știu că îl voi câștiga. Am pornit la drum cu acest gând și știu că ma va ajuta și memoria mea așa amețită cum e ea.   Mă rog doar să rămân sănătoasă, să nu mă întâlnesc cu Covid prin rarele mele ieșiri pentru a putea ieși. Știu că voi citi la timp toate cărțile.