Superblog 2025 – ediția 30. Provocarea personală a anului

Concursul de Superblog m-a provocat mereu să scriu mai mult, mai atent, mai asumat, dar și mai bine.

M-am bucurat când am câștigat ediția din primăvara lui 2022, dar am știut că fără posibilitatea de a participa cap-coadă la competiție, îmi va fi greu să mă mobilizez să scriu. 

Și pot confirma acum, după 3 ani, că de atunci încoace am scris rar spre deloc fără Superblog. iar acum mi-e și frică să încerc. Oare mai știu să scriu? Oare mai știu să fac o poveste pe o anumită temă? Și nu, nu contează că am câștigat cândva. 

Pe 1 martie a început ediția a 30a a Competiției de scris Superblog. 

Din 2008 încoace concursul se desfășoară de două ori pe an: Primăvara și Toamna.

De-a lungul anilor au existat sponsori din toate domeniile, unii consecvenți și fără absențe de la o ediție la alta, alții cu participări punctuale în funcție de interes, perioadă și moment (vedeți aici Testimonialele lor)

Probele însă, sunt mereu provocatoare, indiferent de sponsor. Fiecare are cerințe diferite și punctaje date pentru anumite aspecte.

Așa că nu contează deloc dacă ai fost vreodată câștigător, contează exercițiul și consecvența, atenția și dorinta de a face mai bine de la o probă la alta.

Nu știu câte probe au mai rămas din ediția de primăvară. Nu știu nici dacă voi reuși să fiu suficient de creativă, dar mă înscriu cu inima pitulice la ediția a 30a a Superblog.

Primăvara simt nevoia să fac ceva mai multe pentru mine, simt nevoia să acord mai mult timp pasiunilor mele (printre care și cea pentru scriitură). Și sper să dau un nou restart și creativității în ale scrisului.. 

Cine mai e tentat? 

2 thoughts on “Superblog 2025 – ediția 30. Provocarea personală a anului

  1. Succes! Ce m-am bucurat sa te vad pe lista de participanti! ❤️ Go, go, go! Abia astept sa te citesc! Sa fie cu bucurie!

    1. Multumesc, Geanina! Hai si tu! Scrii foarte frumos! Impreuna e mai vesel 🙂

Comments are closed.