Cartea Bărbatul fără cap este considerată debutul scriitoricesc al Lavinicăi Mitu ( deși am văzut ca mai e una scrisă de ea în 2011: „Frânturi de autoportret”).

A fost printre primele cărți propuse anul acesta în cadrul provocării „ Reading is cool – the challenge„.

https://www.traditionrolex.com/22

Adică, da, stă pe raft cam de pe atunci (am primit-o de la o prietenă la foarte scurt timp).

Nu știu cum e cealaltă carte, dar despre această proză scurtă, unii zic că are elemente autobiografice.

Mi-a plăcut și nu mi-a plăcut.

Majoritatea povestioarelor sunt scrise din perspectiva unui copil, care vede și simte lumea din afară în felul lui. Cel mai autentic fel. Dar uneori și în cel mai ciudat mod, așa cum obișnuiesc copiii. Au fost povestioare pe care nu le-am înțeles nici după a 2a lectură, dar și unele care mi-au plăcut și m-au emoționat.

Deși ar trebui să fie proză scurtă, am simțit o legătură și am zărit elemente comune de la o povestire la alta : tată alcoolic și infidel, mai mult absent decât prezent în viața ei, o mamă care luptă să ofere ce poate copilului ei și care uneori apelează la duritate pentru a impune ceva, dar în același timp, plânge pe ascuns să nu fie văzută de copil, o apără atunci când se teme să mai meargă la școală sau când simte că o poate pierde.  Apoi mai sunt aspecte care apar în mai multe povestiri cum ar fi:  „Ciori„ , „sunet de tocuri„…

Această legătură subtilă, dar, evidentă între povestiri m-a făcut să plac și mai mult cartea ei (de obicei mă necăjesc tare când se termină povestirea fix când încep să mă atasez de vreun personaj și nu știu ce va urma)

Citatul preferat este din povestirea „La libanezi„

„Trei cupe: ciocolată, lămâie și unt sărat cu căpşuni.

Trei cupe: vanilie, pepene-galben şi fructe de pădure.

Trei cupe: vanilie, lămâie și căpşuni. De fapt, nu.

M-am răzgândit. Fructe de pădure în loc de căpşuni. Cornet crocant și dulce în care abia încap bulgării reci umpluți cu bucăți de fructe.

[…] Patru, vă rog: vanilie, lămâie, căpşuni şi unt sărat. Azi sunt fericită pentru că sunt om mare şi oamenii mari au bani și îşi pot cumpăra câtă înghețată vor.

[…] Mănânc încet, fericirea aceasta nu ar trebui să se termine niciodată….„