Cea mai frumoasă vacanță este când ai oameni dragi alături! Și oferte avantajoase de la agenția de tursim.

Marea te cheamă la orice vârstă.

    – Mamaie, hai că anul acesta chiar mergem la mare! îi spune Dodo bunicii în timp ce gustă din pasca rămasă de la Paște, dar încă atât de bună și aromată.

   – Hăi? Ce zici tu acolo, măi fată? tresare bunica care se uita cu dragoste la unica ei nepoată. Ce, eu sunt de mers la mare la anii ăștia? Nu am fost eu toată viața și mă pornesc acum la bătrânețe? Ce să fac acolo?

Sursă : fb litoralulromanesc

 – Cum ce să faci, mamaie? Nu ziceai tu în fiecare an că tare ai mai fi vrut și tu să vezi marea, măcar o dată? Să simți mirosul apei cu sare despre care îți povestesc mereu? Nu ziceai că vrei să îți înmoi măcar un deget ca să simți ce e ăla val?

   – Ei, oi fi zis eu, dar nu gândeam serios, se înfoaie ușor bunica. Nu imi scot degetele bătrâne și noduroase la vedere ca să le bag în apă în fața unor oameni străini, zice ea parcă și cu un zâmbet pe buze. Poate doar pentru tine, bastoane, să merg până acolo. Mă susții de atâția ani, să te bucur și eu cu ceva. Nu se strică de la apa sărată, nu? Ridică privirea de la baston la Dodo.

Dodo o știe pe bunica și știe că ideea de a merge la mare o încântă, dar o și sperie. Așa face de fiecare dată când se lovește de ceva nou. Dar e și curioasă. I-a plăcut mereu să încerce, să testeze.  De asta are și facebook acum la aproape 80 ani. Nu se prinde ea prea bine cum ajunge nepoata ei acolo, pe „fés-bok„ ăla.

Sursă : pexels

Dar știe să intre, să o caute pe Dodo, să o admire și să îi dea like cu inimioare sau doar cu „mânuțe ridicate„ când nu e tare încântată de poză. 

Ba chiar și niște răspunsuri scurte a început să facă pe acolo.  Când a scris bunica la poza lui Dodo de pe malul mării : „si io dodo mama! „ a înțeles că bunica îi spune că vrea și ea la mare.  Ca în copilărie. Vrea din nou cu adevărat.

Vacanța la mare cu bunica – un vis din copilărie

Dodo și-a dorit încă de mică o vacanță la mare cu bunica.  Când colegii de clasă se lăudau care mai de care cu ce vacanta reusita au avut la mare, Dodo visa. Visa cu ochii deschiși la măcar o zi cu bunica ei pe malul mării.  Visa să alerge printre valuri, să se joace împreună în nisip și să o audă pe bunica râzând încă o dată la fel de frumos ca atunci când trăia Lenu, fiica ei, mama lui Dodo.

Și bunica visa. Se întreba deseori cum o fi marea aia, cum se simte valul care lovește piciorul gol și ce înseamnă să ai buzele vinete de frig, dar să nu vrei să ieși din apă pentru că e prea frumos.

Sursă: fb litoralulromanesc

Uneori visau împreună. Cu voce tare, descriau cu entuziasm și dorință adevărată ce ar face în fiecare clipă. Discutau despre cum și-ar lua ele cazare la mare  la cel mai bun hotel de pe plajă unde să aibă totul inclus: mâncare, băuturi diverse și tot felul de servicii minunate și de răsfăț (cum ar fi un masaj pentru picioarele și spatele tot mai obosite ale bunicii).

La început, Bunica era prea cocoșată de griji și ocupată cu gospodăria. Apoi, în loc să meargă la mare, a început să meargă pe la doctori. Prea o durea spatele și nu putea dormi. Cu timpul nu au mai visat cu voce tare și nu au mai planificat fiecare pas din vacanță.

Când a crescut mare, Dodo a devenit doctor la București și a început să câștige atât încât să organizeze din bugetul propriu orice vacanță visată în copilărie. Dar, bunica dădea din mână și nu mai părea interesată.

Uraa- așteaptă-ne, mare albastră! Venim

Când a văzut mesajul scurt al bunicii  pe facebook, a știut că a venit momentul. În  Thailanda, unde au fost ei de Crăciun (și de unde a văzut bunica pozele), nu poate să o ducă, e prea departe. Dar pe litoralul romanesc se poate. Face doar două ore de la ea din sat. Dacă îl pune pe V. să conducă, chiar și mai puțin (doar că trebuie să îi dea înainte ceva calmante bunicii, să nu leșine de emoție de la viteză).  

   – Păi, mamaie, nu ai de ales. Deja am făcut rezervările și am plătit avansul. Așa că pregătește bagajul, în iunie mergem la mare. Nu e nici cald, nici frig, nici în grădină nu ai încă așa multă treabă.

Bunica a sărit în sus de pe scaun. Vorba vine că a sărit, s-a ridicat mai cu energie așa.

   – Ei, na! Tu vorbești serios? Se uită la Dodo cu entuziasm, dar și neîncredere. Când o auzi vecina Aurica ce-o să mai plesnească de invidie, adaugă ea mai mult ca pentru sine.

Dodo dă din cap și se apleacă să scoată hârtiile cu detaliile rezervării. Știe că bunica le va citi și reciti pe îndelete și că se va lăuda cu ele prin vecini.

    – Și nu o costat o avere, mamă, tu? Că eu am strâns ceva din pensie, erau pentru înmormântare. Dar îi dau fără probleme pentru mare, lasă că m-o îngropa preotul și fără sicriu din ăla mai scump cum voiam. Oare mi-o ajunge?

    – Mamaie, este un cadou! Da? Nu plătești nimic! Sau bine, vei plăti, ca de obicei, cu găini, ouă și legume sănătoase din curtea ta, râde Dodo. E cadou din partea unicii tale nepoate pentru că m-ai crescut singurică de la 7 ani, de când mama nu a mai fost, da? Spune Dodo cu o oarecare tristețe în voce, dar înfulecând din pască. 

    – Și nici nu a costat o avere, se grăbește să mai spună. Am apelat la o agenție. Știi că ți-am povestit eu că o agenție se ocupă să găsească cea mai bună ofertă pentru o vacanta fericita pentru orice destinație. 

    – Și au găsit, da? întreabă bunica cu speranță și ușoară exaltare. 

    – Păi cum să nu. Agenția de turism Litoralulromanesc.ro are mereu oferta buna pentru omul bun.

O agenție care te ajută să ai visul împlinit

Dodo strânge și ultimele fărămituri de pască și le aruncă în gură. Se uită la bunica ei care stă cu mâinile în poală și se uită la ea cu aceeași dragoste cu care o învăluie de 30 ani încoace. Au fost doar ele două atâția ani, că i-a trebuit ceva timp să se obișnuiască să trăiască cu V. și apoi și cu Duracell mic. 

Nu îi mai explică bunicii că pe lângă ofertele avantajoase și adaptate nevoii fiecăruia, apelase la agenția aceasta și pentru că are multe oferte inscrieri timpurii

Reducerile de până la 50% din pachetul turistic ales și pentru rezervări făcute din timp au fost atât de tentante încât, cum a apărut oferta pentru litoral 2023, a și căutat să rezerve multașteptata vacanță cu bunica. A ales fix cum visau în copilărie: all inclusive, la un hotel de 5 stele, cu posibilitatea de masaj bunicii, dar și distracții pentru cel mic. Bineînțeles că merg în familie: ei trei și mamaie. Familia lor mică și voinică. Bunica o fi ea bătrână, dar are energie și forță mult mai multă decât ea și V. Și nu se satură niciodată să se joace cu Duracell. Ce mai distracție va fi! 

Sursă arhivă personală. Hotel de pe litoralul romanesc.

 

În afară de asta, nu putea pierde ocazia la așa oferte și a mai rezervat și o escapadă în doi cu V.. În timp ce Duracell va rămâne la mamaie să adune ouăle și să sperie rațele, ei se vor simți ca la începuturi, când aveau ochi doar unul pentru altul. Au ales un hotel care nu are prea multe stele, dar e pe plajă, cu vedere non-stop la mare . Au ales doar micul dejun pentru că își doresc să umble hai-hui toată ziua și să testeze diverse localuri și mâncăruri nesănătoase (nici vacanța nu e în fiecare zi, nici duracellul nu e cu ei să aibă cui să arate exemplu).

Dodo se ridică, ocolește masa și o îmbrățișează pe bunica care lăcrimează ușor.

 

 

– Vacanța aceasta va fi cea mai frumoasă, mamaie! Pentru că vei fi și tu cu noi! Și vom face tot ce am visat cândva împreună! Nu-i așa?

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2023

1 thought on “Cea mai frumoasă vacanță este când ai oameni dragi alături! Și oferte avantajoase de la agenția de tursim.

Comments are closed.