Pentru a te simți în vacanță zi de zi – construiește-ți o piscină cu Elcora Piscine

Hai cu piscina aia o dată!

Ok. A treia oară o fi oare cu noroc?

Am pierdut primele două ciorne ale acestui articol și mi-a luat o oră ieri și două azi ca sa mă resemnez și să nu mai caut o minune.

Poate eram prea visătoare și vizualizam deja prea mult cum la vară voi fi în vacanță în fiecare zi?

Cum adică unde se poate așa ceva? În grădina din spatele casei desigur.

Dacă trebuie să o să iau de la capăt cu articolul, aia e, dar nu pot să nu vă povestesc despre cum ne-am hotărât noi ca anul acesta să ne orientăm către construcții piscine. De o piscină adică.  Și să vă și povestesc despre cum tocmai ce mi-am organizat eu vacanțele de vară pe mulți ani de acum încolo având la dispozitie doar bugetul de vacanțe pentru doi ani.

Ultimele două veri, atât din cauza pandemiei, dar și a telemuncii, am stat mai mult prin casă sau în curte dacă soarele era un pic mai blând cu noi.

Am jinduit și sperat să ajung la mare, sau măcar la o piscină din oraș. Să mă răcoresc. Dar nu a fost să fie. Când restricțiile se mai relaxaseră, nu s-a potrivit cu jobul. În plus, când vedeam câtă lume e pe plajă atunci, îmi și imaginam  mingea rotundă și țepoasă care trece din mână în mână. Să o întâlnesc și eu, nu prea îmi surâdea deloc. Mai ales cu doi copii.

 

Când spui vară, ar trebui să spui vacanță, mare, distracție. Unde s-a pierdut în ultimii doi ani?

Când mi-a venit rândul să iau concediu la serviciu, era deja decembrie! La noi când îți vine rândul la concediu, devine obligatoriu să îl iei pentru că  așa le cere Codul muncii, un concediu pe an de persoană de minim 10 zile.

Deci l-am luat, ce să fac. Dar, tot concediul m-am mutat din casă… în casă… din birou în sufragerie. Asta pentru că eu pe frig nu ies din casă nici plătită (nu îmi place iarna sub nicio formă).  În plus, pentru mine, din copilărie, vacanța este vara, este la mare, la apă, la distracție fără picioare înghețate. Ăla era doar un concediu de iarnă.

E adevărat că l-am petrecut citind și meditând, ceea ce nu e un lucru rău, dar mi-a rămas o frustrare maximă legată de faptul că cele trei luni călduroare au trecut în telemuncă fără să simt că e vară ca în copilărie.

Apoi și sezonul a fost călduros, cu puține ploi, casa fără aer condiționat. Am suferit, am făcut dușuri multe, m-am ascuns în baie unde era cel mai răcoros. și mi-am promis că vara următoare nu va mai fi așa. M-a frământat în continuu întrebarea cum ar fi fost să pot să mă bălăcesc în apă în fiecare pauză de masă de la serviciu?

Așa că i-am propus soțului să facem o piscină în spatele casei. Inițial a zis că nu crede că se merită investiția, că o piscină e scumpă, că este complicat să o  montezi, că a auzit el că poți lua și țeapă și să cumperi piscine ieftine, dar prost calitative care te vor părăsi când îți e vacanța mai dragă.

 

De ce o piscină în grădină?

Corporatista din mine era însă pregătită! Am scos hârtiuța și am înșirat toate argumentele necesare pentru a obține GO-ul și pentru a trece în etapa următoare.  Mă pregătisem încă din vacanța de iarnă când nu am citit doar beletristică, ci m-am informat și despre piscine. Cum frustrarea era încă proaspătă și dureroasă, am fost foarte minuțioasă și hotărâtă în acest sens.

 

În primul rând am analizat bine care sunt avantajele și dezavantajele de a avea o piscină în grădină pentru a putea argumenta și furnicului când va veni vremea.

Dacă ai o piscină în grădină :

  1. Poți sta în apă în fiecare zi, nu trebuie să aștepți concediul, disponibilitățile de la hoteluri, să urmărești prețurile de la cazări, distracții, avioane, etc.
  2. Dacă vrei să vinzi casa după ce ai instalat o piscină în curte, prețul ei va crește considerabil. Unii specialiști spun chiar că dublu.
  3. Pentru un eveniment într-un spațiu închiriat cu piscină, prețurile sunt mult mai mari decât dacă îl organizezi în grădina proprie.
  4. Putem inventa jocuri și să ne distrăm în familie fără a avea frica că stropim sau deranjăm pe cineva.
  5. Microbii, virusurile și bacteriile sunt mai ușor de controlat în piscina proprie decât în una publica. Dacă o întreții în mod corect, poți chiar elimina total acest risc.
  6. Dacă nu ai apucat să slăbești pentru sezonul estival, nu te va analiza și critica nimeni din priviri la piscina ta proprie. Poți să îți etalezi șunculițele fără grijă. Dacă, insă, vei și înota un pic, nu doar vei medita în apă, pâna la finalul verii vei ajunge și la silueta dorită.

 

Vacanțe avantajoase acasă cu Elcora Piscine

Pentru că m-am convins că merită și merit o piscină, am continuat documentarea mea și am trecut prin următoarele etape:

Primul lucru făcut a fost să verific fondurile/plicurile cu banii economisiți pentru vacanțe. Nu puteam să mă arunc cu capul în analize și să ma entuziasmez de ceva fără să știu de câți bani dispun și dacă îmi voi permite. M-am bucurat să constat că nu cheltuisem prea mult din bugetul alocat vacanțelor din ultimii doi ani. Dacă atunci am regretat că nu le-am realizat, acum mă bucuram că am banii necesari pentru piscină.

 

Apoi când am trecut la documentarea de pe internet, m-a interesat în primul rând calitatea. Am căutat totul despre piscine calitative și rezistente. Este important să știi că investești în ceva ce va dura mai mulți ani. Pentru asta am căutat recenzii și păreri ale celor care au trecut deja prin asta. Așa am descoperit Elcora Piscine care, la începutul anului 2022 a fost certificat ca brand de încredere conform standardelor internaționale în vigoare.

 

Piscina prinde contur întâi pe hârtie

Pe site-ul lor am aflat că este foarte important să mă gândesc bine ce fel de piscină vreau: atât ca material, dar și ca dimensiune, și formă. Nu orice piscină se încadrează în orice grădină.  Nu voiam să renunț la grădinuța cu legume, la florile din jardiniere, sau la cei doi cireși care abia încep să se dezvolte mai frumos. Așa că am analizat atent aceste aspecte și am descoperit că există o multitudine de forme: ovale, rotunde, pătrate. Am descoperit dimeniuni potrivite pentru toate grădinele și piscine din multe materiale de care nu am mai auzit până acum:  piscine metalice, piscine din beton, piscine termoizolate, piscine Isoblok, sau piscine din otelAici m-a luat un pic durerea de cap, pentru că nu mă pricepeam la ce e mai bun, ce e mai potrivit. Am notat câte ceva de pe internet, dar am lăsat decizia finală în baza soțului. Pe care încă nu îl convinsesem la vremea aia, dar speram că o voi face.

Am notat și faptul că există piscine îngropate, dar și supraterane și am analizat care sunt mai frumoase (întâi frumoase, recunosc), dar și avantajoase ca preț, solide, durabile.

Am cerut apoi mai multe oferte de la mai multe firme cu acte în regulă și am insistat pe toate detaliile de care eram interesată în acel moment, inclusiv termenul de execuție, pe garanția reală, dar și pe dorința de a avea un singur constructor care să urmeze cu atenție și rigurozitate toate etapele.

Am verificat apoi că ceea ce povestește fiecare ofertant e în coerență cu ce spun clienții despre ei.

Și la final, am ales fără niciun dubiu Elcora Piscine și am mers să vorbesc cu soțul despre cum vrem noi! o piscină!

 

Vacanța începe când vrem noi

Soțul a fost mai ușor de convins decât îmi imaginam. După prezentarea mea demnă de mici aplauze (sunt și modestă, da), trecuse chiar de la incertitudine și rezerve la entuziasm.

Înainte să contactăm furnizorul și să facem comanda, soțului îi mai rămăsese niște verificări de efectuat cum ar fi traseul țevilor îngropate în spatele casei și dimensiunile spațiului disponibil.

Pentru că era totul în regulă și cu țevile, și cu spațiul, și a fost de acord și cu modelul ales de mine, am trecut la accesorii: borduri, prelate, pompă de căldură, sistem de electroliză, verificând mereu să rămânem în buget.

Am contactat Elcora Piscine, și pe lângă faptul că au ascultat toate doleanțele noastre, ne-au spus, din experiența pe care o au cu cei peste 400 clienți, ce nu ar trebui să uităm din proiectul nostru și ne-au povestit despre unele trucuri care ne-ar putea interesa. De exemplu cum putem face să avem culoarea azurie, de ce este important linerul din kit, dar și despre echipamentele de filtrare corecte și potrivite piscinei alese.

Pentru cei care vor să știe în ce buget se încadrează, să știți că Elcora Piscine poate oferi atât piscine pentru un buget mai mic, cât și pentru un buget mediu sau mare. Prețul diferă în funcție de: dimensiunea, materialul și forma piscinei, sistemul de filtrare, accesorii  și opțiunile suplimentare. Transportul și montajul este gratuit.

 

Piscina rotundă metalică Hobby Pool Milano

Noi am ales piscina rotundă cu perete din oțel galvanizat Hobby Pool Milano. Am ales-o pentru că era cea mai potrivită pentru spațiul nostru, dar și pentru bugetul nostru. Stratul de poliester care acoperă peretele de oțel galvanizat oferă o viață mai lungă piscinei. Pentru acest model există și un kit care conține tot de ce ai nevoie pentru a putea monta piscina. Doar accesoriile se cumpără separat.

Pentru montarea piscinei sunt necesare niște lucrări în avans, săpături, ridicare pereți de rezistență. Toate acestea nu intră în montajul oferit de firmă. Dar se poate realiza tot de către ei, la cerere. Asta dacă nu doriți să o faceți cu un constructor de piscine ales separat.  Noi nu am dorit. Dacă tot am prins încredere în ei, nu voiam să ne mai frământăm legat de etapa aceasta.

Conform sfatului lor am mers către firmele specializate și recomandate și am realizat atât un proiect de structură de rezistență cât și un proiect de instalații. Am obținut și autorizația de construcție și abia atunci am revenit către Elcora Piscine pentru a începe construcția piscinei. Etapele de construcție vor fi supravegheate de soțul meu, eu voi supraveghea doar prețurile la costumele de baie pentru a îmi face stoc suficient. Voi avea nevoie la vară.