Cărțile nu au fost întotdeauna la îndemâna oricui

Pe vremea mea cărțile erau un mic lux. Eram mare iubitoare de lectură și întotdeauna mi se părea că nu am suficiente cărți. La bibliotecă erau destul de limitate după vârstă, iar pe cele dedicate celor mai mari nu aveam voie să le împrumutăm. Pentru cărțile de la „Luminița” (librăria din sat), nu îmi permiteam să plătesc preț întreg. Așa că jucam la loto-ul de acolo și mă rugam să câștig măcar din când în când câte o carte.  Pentru documentare sau informații, familiile cele mai norocoase aveau cele trei volume din „Vreau să Știu”.

Noi aveam doar două, pentru al treilea mergeam la vecina să împrumut.

Să ajung să citesc cărți fără limită nici nu visam!

Întâi am dat de cărțile electronice prin 2010 când am primit readerul meu fermecat. De atunci provocarea mea a fost să citesc mereu tot mai mult și mai mult. Mi-am setat anual un obiectiv tot mai mare. Dar timpul meu pentru lectură își găsea loc tot mai greu și mai greu în rutina mea zilnică care combina responsabilitățile de la job cu cele de părinte,  sau cu drumurile prin oraș pentru cumpărături, dus/adus copil de la diverse activități/doctor/școală. Dacă mai menționez și sporturile casei adică curățenie, mâncare, îngrijit grădină, seara mai ajungeam doar să cad lată, nu încă să mai am energie de citit.

Să citești cu ochii sau cu urechile?

Exact când mă plângeam mai  tare că sunt atâtea cărți bune pe lumea asta, iar eu nu am timp să citesc nici măcar una pe lună, am aflat de Voxa și cărțile audiobook. Recunosc că am fost foarte reticentă la ideea de audiobook. Mi-am zis că nu e de kinestezica din mine care iubește să simtă literele cu ochii, să citească cu creionul și agenda alături pentru notițe.

Nu credeam că memoria mea strecurătoare și cele 70 mii de gânduri care mă străfulgeră în fiecare oră m-ar putea lăsa să mă concentrez și să rețin o carte audio. Practic eram convinsă că o carte poate intra în creierul meu doar prin ochii mei căprui, iar urechile sunt doar ca informația să intre pe una și să iasă pe alta .

Descoperirea cărților audiobook

Voxa permite testarea aplicației timp de 15 zile, așa că am zis de ce nu, trebuie să încerc.  Am instalat aplicația, m-am înregistrat și Voilà! Să nu îmi cred ochilor! O listă întreagă de cărți electronice, dar si cărți înregistrate cu voce (audiobooks)

Ce înseamnă un audiobook? Practic este o carte pe care cineva mi-o citește, iar eu trebuie doar să o ascult! O pot opri când am nevoie, iar mai târziu continuu de unde am rămas! Nici în copilărie nu mi-a citit cineva povești! Și acum să mi se citească când vreau eu? Cum să nu îl consideri un miracol al tehnologiei?

Soluție pentru părinți!

Înainte să aleg ce carte mi-aș dori să îmi fie citită, am hotărât să fentez sistemul de orânduire al casei care zice că fiecare părinte citește câte o seară copilului mic din dotare. Atunci când mi-a venit rândul să citesc, am rugat frumos pe Voxa să o facă și am ales o carte din categoria pentru copii. Bine, nu a fost chiar o rugăminte, doar o apăsare de buton. Am ales o carte din seria Holly Webb din care mai avea și pe hârtie și am lansat-o în aerul camerei ei.

Primul avantaj și cel mai important a fost că nu a mai trebuit să negociez numărul de pagini de citit înainte să mi se usuce gura. O vrei pe toata? Poftim, ascult-o pe toată! Vrei doar jumătate? Așa facem, exact la jumătatea cărții, vin eu și opresc!

Al doilea avantaj a fost că în timp ce vocea Ilenei Olteanu o ținea captivată pe cea mică, eu am putut să mai fac ceva prin casă..bine, să termin paharul de vin început la cină în tihnă și fără întreruperi multiple.

Pentru un copil care iubește să i se citească fără limită, această aplicație este mană cerească, jur!

Soluție pentru orice iubitor de cărți cu o acută lipsă de timp

Când mi-a venit și mie rândul  la Voxa, m-am hotărât la cartea Otrava Iubirii de Eric-Emmanuel Schmitt. Este unul dintre autorii mei preferați, așa că eram aproape sigură că nu are cum să nu îmi placă chiar dacă este audio!

Nu voi minți spunând că m-am putut concentra din prima. Am început cartea de mai multe ori! Am reluat pasaje întregi.

Din obișnuință întâi m-am așezat în același fotoliu unde citeam în mod obișnuit. Mă temeam că dacă mă ridic, sau dacă fac altceva în același timp, nu voi fi atentă la lectură sau voi pierde firul.

A doua tendință a fost să țin agenda și pixul lângă mine și să notez la fel ca până acum. În unele momente, m-am surprins că mă gândesc la altceva și am reluat unele capitole.

Se poate citi și ascultând!

Dar, sunt o fire ambițioasă și eram hotărâtă să duc provocarea primei cărți până la capăt. Am continuat să ascult golindu-mi creierul de alte ganduri. Ca la Yoga probabil. Nu știu nu am practicat Yoga, dar am încercat acum cu lectura audio și a mers!

Ușor, ușor am lăsat cartea să mă ducă pe firul poveștii, iar eu m-am ridicat și cu telefonul în buzunar, o cască în urechea dreaptă (stânga rămânând liberă pentru a auzi copilul mic). Am fost surpinsă că deși eram concentrată și de ceea ce făceam prin casă, întâi am gătit, apoi am spălat vasele, nu m-am lăsat dusă de valul altor gânduri și am reușit să ascult fără să pierd firul cărții.

Am fost surprinsă și că eram atentă la cuvinte, la pauze, la fluctuațiile din voce (care, da, era una plăcută, cu siguranță atent aleasă tocmai pentru a nu enerva sau adormi ascultătorul).

Când am plecat cu mașina am conectat telefonul și am continuat să ascult cartea fără să fiu nevoită să amân lectura pentru când voi avea timp. Și am reușit, da! Știam că pot!

Cartea Otrava Iubirii – prima mea carte audiobook

Cartea Otrava Iubirii este o carte despre un grup de prietene adolescente: Colombe, Julia, Raphaëlle și Anouchka.

Un aspect inedit al cărții mi s-a părut faptul că desfășurarea acțiunii a avut loc doar prin intermediul filelor jurnalelor lor.

Cum am și o adolescentă în casă pe lângă pitica căreia încă i se citește, subiectul m-a captivat rapid la fel cum mă atrage orice ține de viața adolescenților. Așa că am ciulit urechile și am ascultat cu și mai mare atenție.

Cele patru prietene din carte sunt la vârsta la care se autocritică foarte mult, nu se văd nici frumoase, nici deștepte, iar tot ce i se întâmplă celeilalte pare mai frumos și mai interesant.

Sunt cuprinse de un amestec nedefinit de emoții și trăiri , uneori bulversant la adresa propriei persoane, dar și la adresa prietenelor. Consideră prietenia mai presus de toate, mai presus decât iubirea chiar, se bucură una pentru alta, dar se și invidiază. Reușita uneia, devine motiv de frustrare și frământare pentru fiecare dintre celelalte, întrebându-se în continuu lor ce le lipsește, de ce nu și lor.

Deși pare că fiecare are durerile proprii, diferite de-ale celorlalte, toate sunt dominate de dorința de a fi iubite, de gândul la și despre atașament, de dorința de a aparține unui grup, de a fi acceptate de cei din jur așa cum sunt. În același timp se lasă dominate de ura și ne-iubirea față de sine și par a fi gata să facă orice pentru a primi iubirea. Se desconsideră și le văd deseori pe prietenele lor mai bune, mai frumoase și mai apreciate.

Viața tumultoasa de liceu, trădările reciproce ( una dintre ele se atașează de cel care i-a dezvirginat prietena), dezamăgirile, dar și reușitele lor, toate sunt descrise în jurnalele lor.

Autorul reușește să transmită, astfel,  discrepanța adâncă între ceea ce simte și gândește un adolescent și ceea ce se străduiește să arate. Dau impresia de curaj în viața reală, dar tremură de frică în paginile jurnalului.

Spun prietenelor că nu mai suportă să fie tratate de părinții lor ca pe un copil, dar se tem să nu fie lăsate singure și independente prea rapid.

Pentru mine a fost foarte surprinzător cum Eric-Emmanuel Schmitt a reușit să descrie atât de bine tumultul emoțional prin care trece un adolescent, în special o adolescentă.

Mi-am propus să reascultăm cartea în familie și să încercăm o discuție părinți-adolescentă. Sunt foarte curioasă să îi aud părerea.

Dacă voi continua să ascult cărțile audio? Cu siguranță! Sunt sigură că fiecare audiobook îmi va crește puterea de concentrare, de ascultare și atenția! Și sper că vor ajuta și la întărirea memoriei pentru că acum nu se mai poate baza mereu pe notițe, trebuie să faca efortul propriu pentru a reține informațiile.