Cu Orgran orice alergie devine mai ușor de suportat

Într-o seară o prietenă m-a sunat disperată să îmi ceară ajutorul. Copilului ei mic de 8 luni, încă alăptat, îi ieșiseră multe pete roșii ciudate pe față și corp. Nu i e mai întâmplase până acum și pentru că petele se tot măreau și acaparau tot corpul, era disperată, neștiind ce sunt și încotro să o apuce.

În seara aceea a discutat cu cei de la Peditel care răspund gratuit la telefon părinților panicati și a fost îndrumată către o cameră de gardă unde doctorii au reușit cu un antihistaminic să reducă petele. Și le-au spus că este vorba despre o alergie și trebuie să fie foarte atenți la alimentele consumate de copil de acum încolo. Pentru că micuțul era încă alăptat era necesar ca și mama să fie atentă și ea la ce mănâncă. Pentru ea au fost două lovituri dintr-un foc.

Din acel moment a început un vârtej al lor pe parcursul căruia au făcut un panel de analiz pentru depistare alergii alimentare atât pentru copil, cât și pentru  mamă.  Așa au aflat că băiețelul nu e alergic doar la lactate, ci are și intoleranță la gluten, dar și o sensibilitate la alune. Din fericire, nu avea boala celiacă, dar totuși, orice produs cu gluten putea să îl umple iar corpul de pete, riscul fiind ca reacția să fie chiar mai gravă până la probleme respiratorii.

Atât mama, cât și copilul trebuiau să schimbe drastic alimentația și să găsească alte alternative. Dacă mama mai găsea ce să mânânce renunțând pur si simplu  la a mânca lactate sau produse cu gluten, pentru un copil de 8 luni, care nici nu gustase încă din toate grupele de alimente, totul devenea foarte complicat. După mai multe vizite la doctor și mai multe căutări făcute pe internet, a descoperit ceva ce le-a schimbat viața și a ajutat-o să finalizeze diversficarea fiind atentă în același timp la posibilele alergii.

 

Magazinul Nextep a fost locul unde a descoperit întâi biscuiții fără gluten de la Orgran pe care i-a considerat foarte potriviți pentru gustările de după amiază ale micuțului. I-a luat întâi „biscuiți plăcințele cu mere” și după ce s-a convins că produsele lor chiar nu conțin niciun ingredient cu potențial alergic cunoscut, a mai cumpărat și alte tipuri de biscuiți, toți  fiind atât delicioși cât și sănătoși.

După un timp când m-a sunat din nou, mi-a povestit că nu îi vine să creadă cât de multe variante i-a oferit Orgran și cât de fericită este că nu mai trebuie să își bată capul să verifice etichete cu atenție sau să se teamă la orice produs nou care la prima vedere părea în regulă, dar care trezea, din nou,  monstrul Alergie din corpul mic al băiețelului.

Pe lângă biscuiți i-a mai luat și produse pe care le putea folosi la micul dejun pentru amândoi (cereale fără zahăr, crackers organici), dar și paste pe care i le putea pregăti cu legumele permise și care erau devorate mereu de cel mic.

Iar pentru ea, mămică obosită și stresată și-a permis un amestec pentru prajitură cu ciocolată negresă. Pentru ea a fost un răsfăț total acest produs fără gluten, fără modificări genetice, fără lactate sau alți posibili dușmani pentru ei.

În timp a găsit și rețete pentru diverse preparate sau prăjituri vegane și a îndrăznit să cumpere ingredientele și să le prepare chiar ea acasă!

Auzeam prima dată de Orgran din povestirile ei, așa că am intrat și eu să văd de ce îi laudă atât de tare prietena mea.

Am aflat că toate produsele Orgran sunt fabricate în Australia și că nu este un brand de ieri, de azi, ci este cunoscut și apreciat pe piața internațională  de vreo 30 ani! Fiecare produs al lor are certificat care arată că sunt 100 % gluten free. Eu am fost ferită de alergii până acum, dar am fost alături de prietena mea în toată lupta ei cu alergiile băiatului, de aceea, soluția Orgran a fost una și pentru mine, pentru că așa am știut ce să le cumpăr atunci când mergeam în vizită!