Am sărit în sus de bucurie când, printr-o conjunctură fericită, am primit noua carte a lui F.Backman înaintea altor cititori fani ai autorului. Nu mă așteptam să se mai traducă ceva în curând.
„Afacerea vieții tale„ este o nuvelă foarte scurtă (chiar mai scurtă decât precedenta tradusă în română) . Are 77 pagini, dar pentru prima dată, o carte de F.Backman are și niște imagini inserate, care completează mesajul și pune forță pe cuvinte, foarte puține de această dată. Ceea ce o face minunată, intensă, dar puțină.
Nuvela a fost publicată pentru prima dată în ajunul Crăciunului într-un ziar local din Suedia.
Obișnuită cu volumele groase, cu multe personaje, povești complexe, am rămas un pic nedumerită după cele 30 minute de lectură. Nu am reușit să prind, din prima, profunzimea și subtilitatea mesajului transmis.
Am recitit-o după câteva zile, mai pe îndelete și respirând adânc, trăgând aer în piept ca să atenuez greutatea și durerea nuvelei.
Dedicația de la început mi-a atras atenția și m-a dus cu gândul la lucrurile simple, micile bucurii zilnice pe care le-am primit de la viață, de cele mai multe ori, exact când aveam nevoia mai mare și fără ca cei care au contribuit să fi înțeles cât de mult au contat.
Ea avea 5 ani. Și consumase multe cutii de creioane pentru a colora scaunul verde cu roșu. Iar copiii bolnavi de cancer au voie să coloreze ce vor și când vor.
El avea 45 ani și era un om de afaceri de succes, cunoscut, apreciat în lumea afacerilor. Iar adulții bolnavi de cancer au dreptul să scrie fiilor pe care i-au părăsit cândva, să fie iertați și să primească un pic mai multă dragoste decât au oferit ei pe parcursul vieții.
Doamna cu pulover gri se plimbă pe culoarele spitalului și ține sub braț un dosar cu numele celor care.
În dosar era numele ei? Sau al lui?
Toată nuvela este o scrisoare adresată fiului. Nu pare deloc înduioșătoare sau plină de cuvinte mărețe de iubire. Este, la prima vedere așa cum te aștepți de la un om de afaceri: tranșantă, directă și concretă. Dar, abia la doua lectură mi-am dat seama că, la fel ca prima dată, am citit cu răsuflarea tăiată și cu sufletul copleșit de durere. O durere care taie în carne vie și copleșește inima cu prezența morții și a dificultății de a accepta să dispari sau să accepți dispariția cuiva. Să mori pentru cineva sau să îți dai viața pentru o altă viață?
Cartea a apărut la Editura Arthur, puteți să plasați deja o precomandă.
I-am dat 4 stele din 5 doar pentru că e prea scută 🙂
________________________________________________________________________________________________________________
„Aceasta este o poveste despre prețul salvării unei vieți. Dacă ţi s-ar cere să-ți sacrifici nu doar viitorul, ci şi povestea, nu doar locurile spre care te îndrepți, ci și toate urmele pașilor tăi, dacă totul ar fi în joc, tot ce eşti, pentru cine te-ai sacrifica?„
„Stăteam pe întuneric şi mă gândeam la alegerile omului. Cum în fiecare zi, pretutindeni, alegem un drum şi nu un altul. Călătorim. Stăm acasă. Ne jucăm. Ne ascundem. Ne îndrăgostim, ne despărţim. Adormim cât putem de aproa- pe unii de alții. Dormim unul în răsuflarea celuilalt. Unii dintre noi poate că avem nevoie de cineva care să ne ia pe sus ca o furtună în fiecare dimineață ca să înțele- gem cu adevărat ce înseamnă timpul. Ca să ne amintim ce ratăm când nu suntem atenți.„
„Un bun prieten mi-a spus odată că „sarcina de muncă de bază din fişa postului de om e să te străduieşti zi de zi să fii mai puțin tâmpit”. În noaptea aceea, în timp ce scriam, m-am gândit mult la ce se întâmplă când îți faci o familie şi încetezi să mai fii cea mai importantă persoană din propria-ți viață. M-am gândit ce ar însemna un act cu adevărat altruist. M-am gândit pentru cine aş fi gata să mor şi pentru cine aş fi în stare să-mi dau viaţa. Şi care e diferenţa?„
„Toţi părinții mai stau uneori cinci minute în maşină în fața casei. Și tot ce face să tragă aer în piept, să-și adune forțele ca să aibă puterea să intre şi să se întoarcă la toată responsabilitatea. La toate aşteptările sufocante de a fi un părinte bun, dea face față. Toți părinții se opresc uneori zece secunde pe scară, în fața ușii, cu cheia în mână. „
„Voi, oamenii, credeți că sunteţi mereu gata să vă dați viața, până când înțelegeți cu adevărat ce înseamnă. Sunteți obsedați să lăsați ceva moştenire, nu? Nu puteţi suporta să muriţi uitați!„
„Fericirea e un sentiment pentru copii și câini, nu are nicio funcție biologică. Oamenii fericiți nu creează nimic, lumea lor e lipsită de artă, muzică, zgârie-nori, descoperiri şi inovații. Toți liderii, toți eroii tăi au fost oameni obsedați. Oamenii fericiți nu sunt obsedaţi, nu-şi dedică viața găsirii unui tratament pentru vindecarea unei boli și nu fac aeronave să zboare. Cei fericiți nu lasă nimic după ei. Ei trăiesc doar de dragul de a trăi..„
„O secundă e întotdeauna o secundă, timpul e singurul lucru cu adevărat valoros pe lume. Toți oamenii negociază, încontinuu. Faci afacerea vieţii tale în fiecare zi. Iar asta e afacerea vieţii mele.„
„ – Mi-e frică! am recunoscut, dar ea a clătinat din cap.
– Nu ți-e frică. Doar jeleşti. Nimeni nu vă spune vouă, oamenilor, că resimțiți tristețea asta ca pe o frică.
– Şi ce jelim?
– Timpul.„