Cânt și acum melodiile din animațiile sau filmele văzute în copilărie.

– Mă ducee vulpea-n spatee/Peste păduri și apeee…, cânt eu( sau, mai degrabă, lălăi) în timp ce încropesc calendarul advent de anul acesta (în fiecare zi câte o activitate de făcut împreună)

– Ce cânți acolo, mami? Mă întreabă copilul mic care se învârte în jurul meu cu nerăbdarea specifică generației actuale. Vrea mai repede să îmi spună și ea cele 6 idei ale ei (6 de persoană) și să vadă ce au propus ceilalți ai casei.

– Hmm, un cântec dintr-un desen animat din copilărie. „Vasilică, cel mai mic spiriduș„ se numea, îi spun eu veselă și mă pregătesc să îi povestesc cu entuziasm despre el.

Văd însă o sprânceană ridicată și o privire neîncrezătoare.

– Aveai și tu desene animate în copilărie? Pă unde te uitai tu la desene?

– Cum adică unde? La televizor. Sau la cinematograf! Îi spun eu mândră.

– Dar nu ziceai că nu existau internet și telefoane mobile? Cum te uitai tu la desene la televizor dacă nu aveai netflix și youtube?

– Păi…(dau ochii peste cap în minte străduindu-mă să nu arăt gestul și la suprafață)

Chiar dacă pentru copil par a fi de pe vremea dinozaurilor, eu chiar mergeam la cinema în copilărie.

Nu mă lasă să termin pentru că întrebările vin una după alta mai mult ca o constatare decât o curiozitate adevărată.

– La cinematograf? Ce fel de cinematograf? Aveați voi așa ceva pe vremea aia? Știi ce vreau să zic, mmm, voi măcar…aveați curent?

Strâng din dinți și mă prefac că nu înțeleg ce voia să zică. Îmi tot repet că și noi ne vedeam părinții ca fiind matusalemici și din epoca primitivă. Roata se întoarce deci.

– Să știi că da, aveam și curent, dar și cinematograf în sat, îi răspund când se oprește o secundă din tiradă. Am avut marele noroc de a trăi nu departe de capitală și am beneficiat de filme pe ecran mare la fel ca în prezent. Erau proiectate la „club„/casa de cultură din sat. Sau cămin cultural cum se zice aici. 

 
– Hmm, serios? Și cum era? Mergeai și tu cu părinții tăi cum mergem noi împreună? Îți luai, mmm, pop-corn de ciocolată? Sau de caramel?  (salivează doar când vorbește despre pop-corn. Când ajunge acolo, ar lua din toate).

– Oh, nu, bunicii nu veneau niciodată cu noi! Poate pentru că aveau mereu de muncă, sau poate pentru că nu era obișnuit…nu cred că am văzut părinți pe acolo… (acum îmi dau seama că nu mi-am pus niciodată întrebarea de ce părinții nu mergeau cu noi la film. Oare din lipsă de timp sau din lipsă de bani, sau poate pentru că pur și simplu nu se obișnuia). Dacă aveam bani de bilet, mai departe ne descurcam singuri să știi. 

– Și ce filme rulau la cinematograf în vremurile tale, mami? Cu dinozauri? Cu Decebal?, zice copilul zâmbind ironic în colțul gurii

Hrr… abține-te, furnico. Și ăștia mici vor ajunge părinți poate și vor fi și ei considerați bătrâni și medievali pe la 40. Te vei bucura atunci. Lasă-i acum!

Filmele din copilărie mi-au rămas în minte până în prezent

Nu îi răspund pe moment, însă îmi revin în minte amintiri despre cum urmăream afișul de hârtie din centrul satului și cum ne bucuram când aduceau și rulau vreun film indian. Daa, filmele indiene ni se păreau, la vremea aia, emoționante, pline de dragoste, sacrificiu și sentimente de tot felul.

Ce-i drept, fratele meu a adormit la un film din acesta la care eu plângeam a 5a oară cu aceeași intensitate ca prima dată. Dar, mie, da, mi se păreau emoționante și le așteptam cu nerăbdare.

Pop-Corn? (noi le spuneam „ cucoșei din porumb„). Noi făceam acasă, în ceaun de fontă. Nu cred că se vindea pe atunci așa ceva pe undeva.

– Dacă mă gândesc bine, continui eu cu voce tare, dar mai mult pentru mine, nu îmi amintesc să fi mâncat vreodată pop-corn în timp ce ne uitam la film. Nici măcar acasă. Iar acasă ne uitam foarte rar la ceva toți împreună. În schimb când ne uitam, erau mereu aceleași și aceleași filme care ne-au marcat copilăria și care erau transmise la TV ca o tradiție, în diverse momente ale anului. Și pe care le așteptam cu mare nerăbdare.

– Așa ca „Singur acasă„ la noi de Crăciun? țopăie „Duracella„  în jurul meu.

– Da, da, cam așa. Doar ca la noi rulau mai mult de Revelion. De exemplu, așteptam mereu filmul „ Cu aburi ușori„ , o comedie sovietică cu multe aventuri din seara de „ Anul Nou„, cum se zice la noi.

Apoi, tot de sărbătorile de iarnă puneau toate episoadele „ Stai că-ți arăt eu„ cu Iepurele și Lupul care se aleargă și își fac farse tot timpul.

– Iepurele și Lupul care se aleargă? Un fel de Tom și Jerry, deci sau ce mai e și asta?

– Da, cred că da, un fel de Tom și Jerry. Doar că eu nu auzisem pe atunci de șoarece și pisică. Le adoram pe cele cu Lupul și Iepurele. Și ne uitam la ele iar și iar, spuneam replicile o dată cu ei și ne bucuram dacă le știam pe de rost.

– Și nu vă plictiseați să le revedeți iar și iar dacă le știați pe de rost?

Un film nou, o bucurie nouă!

Mă uit la ecranul calculatorului și la lista în curs. Am ajuns pe la data de 15 decembrie și deja epuizăm ideile pentru calendarul acesta cu activități de decembrie. Ce să mai trec oare?  Avem nevoie de listă pentru a ține ocupată mintea toată luna. Altfel trece mai greu și nervii sunt mai tăvăliți.

Mă uit la copil. Ah, dacă mă plictiseam?

– Nu, nu îmi amintesc să mă fi plictisit vreodată. Filmele de la casa de cultură, desenele animate și filmele sovietice dublate în română, reprezentau, pentru noi, puținele distracții din copilărie și le așteptam de fiecare dată cu aceeași nerăbdare. Pentru acasă urmăream Programul TV, săptămânal, de pe hârtie să vedem când și ce va mai fi la televizor. Dublajul era făcut la fel de profesionist ca filmele din ziua de azi de la cinematografe. Atât de bine făcute, încât multă vreme nu am știut că originalele erau în rusă.

– Mami, eu m-aș plictisi să revăd iar și iar aceleași desene. De aia îmi place când apare câte un film nou și mergem la Uite, chiar îmi pusesem pe listă să mergem la un film nou care se lansează pe 23 decembrie 2022.

– “Lyle, Lyle, Crocodile” / “Lilu, Lilu, Crocodilu„ se numește!, îmi spune junioara entuziasmată!

Am văzut trailerul și cred că este foarte tare. Abia aștept să mergem să îl  vedem la cinema. Îl treci pe listă, da? Mergem, mergem, mergem, da?

Nu îmi place că junioara a căutat și a văzut singură trailerul filmului fără să ne spună nimic, dar, știu că este foarte curioasă și că atunci când prinde vreun telefon ( încă nu îl are pe al ei), scotocește pe youtube și analizează cu curiozitate cam tot ce prinde. Sunt nevoită să îmi pun  control parental pentru a sta mai liniștită referitor la ea.

– Despre ce e filmul acesta? E potrivit pentru vârsta ta oare? (după nume așa pare, dar o verificare nu strică niciodată, mă gândesc)

– Ooo, da, e film pentru întreaga familie, mami! De ce crezi că vreau să îl includem pe lista cu activități de decembrie? O comedie plină de aventură despre un crocodil talentat! Cântă, îți imaginezi? E așa amuzant, dar și minunat! Mai și adoră baia cu spumă și se răsfață cu caviar! Și devine și prietenul cel mai bun al unui băiețel care nu are încă pe nimeni apropiat în noul oraș unde s-a mutat!

Pentru orice eventualitate ne-am uitat încă o dată, împreună, la trailer.

Filmul va rula subtitrat și dublat în limba română și este, așa cum am constatat și eu, foarte potrivit pentru întreaga familie, dar și pentru perioada sărbătorilor când vrem, mai mult ca niciodată, să ne încărcăm cu bucurie și energie pozitivă. Este un film despre prietenie, forța bunătății și despre cum aparențele înșeală din nou.

– Sigur, îl includem pe listă, uite trecem aici să nu uităm! Imediat cum apar biletele în vânzare, suntem acolo!