Dacă acum aș avea 14 ani, i-aș cere Moșului să mi-l aducă pe Answear sub brad

 

Vin sărbătorile, vin sărbătorile….( ați cântat și voi citind?)

Aoleu, iar vin? Deja vin? Dar măcar vin cu Answear?

 

Ce am de făcut pentru sărbători? Sunt iar multe de făcut, clar.

Și unde mai pui că sunt nevoită, chiar acum, să plec într-o delegație legată de serviciu. Plecările astea nu mă bucură deloc, indiferent de destinație. Știu că acolo mă așteaptă o săptămână plină cu muncă mult mai multă decât de obicei, iar acasă rămân atâtea liste cu lucruri de făcut înainte de sărbători.

 

Cel mai dificil punct de pe listă ține de achiziția și pregătirea cadourilor. În fiecare an îmi spun că voi cumpăra cadourile din vară, toamnă, sau măcar de la început de decembrie. Dar, în fiecare an ajung să caut cadourile în ultima clipă.

Dar, măcar nu mai am o problemă să mă gândesc ce și cui să iau în familie. Asta pentru că, de ceva timp, practicăm ideea de wishlist sau, altfel spus, o scrisoare Moșului (chiar dacă e trimisă pe wtsp) cu diverse dorințe și sugestii.  De acolo, fiecare știe sigur că va primi ceva (nu tot), iar acel ceva, va fi și surpriză și un lucru dorit.

 

În copilărie mi-aș fi dorit ca Moșul să mă îmbrace.

 

În copilărie nu am fost niciodată întrebată ce îmi doresc. Probabil pentru că, și dacă m-ar fi întrebat, posibilitățile familiei erau atât de reduse, încât „Moșul„ nu ar fi putut aduce, oricum, mai mult de acele câteva bomboane pregătite și puse cu drag sub brad.

 

Spre deosebire de copiii din ziua de azi care își doresc tot felul de lucruri fanteziste, eu aș fi cerut haine și încălțăminte! Multe, diverse, impresionante, dacă se poate!

 

Până pe la 14 -16 ani nu m-am gândit atât de mult la asta. Îmbrăcam ce aveam, chiar și unele haine rămase mici de la frate. Încălțămintea o purtam până nu mai putea fi reparată și nu mă deranja că e de băiat sau fată. Comodă să fie.

 

Dar la vârsta adolescenței viziunea legată de vestimentație și încălțăminte s-a schimbat. Am început să îmi doresc ceva mai altfel, ceva ales de mine pentru mine, ceva ce e la modă, ceva ce îmi stă bine și nu e doar comod.

 

Nu ne-ar mai fi trebuit Moș Crăciun dacă îl aveam pe Answear

 

Dacă în anii 90 ar fi existat Answear, iar posibilitățile financiare ale părinților mei nu ar fi fost afectate de crizele de atunci, eu aș fi rugat Moșul să îmi pună sub brad de toate. Da, adică de toate pentru „ din cap până în picioare„

Iar la Answear chiar le găsești pe toate: și îmbrăcăminte și încălțăminte, dar și accesorii de la peste 500 branduri recunoscute și apreciate.

 

 

Doamne, cum ar fi fost să pot să umblu, așa, nebună de bucurie, printre „ rafturile virtuale„  și să arunc în coș orice îmi vine în gând.

Bine, nu orice, că nu am unde să le țin pe toate. M-aș fi mulțumit și cu câte „un ceva„ din diversele categorii existente.

 

Answear te ajută la orice vârstă

 

Dacă aș mai fi adolescentă acum, mi-aș alege întâi ceva de la rochii fete. Am visat mult, cândva, la o rochie casual spre sport, din tricotaj, bună pentru iarnă, dar și pentru toamnele târzii. Nu mai știu dacă erau atunci la modă cele cu personaje din desene animate sau cu scris sau sclipici, dar știu sigur că dacă acum aș avea 14 ani, aș alege rochia Birba&Trybeyond rochie fete.

 

 

Închid ochii și mă și imaginez pe mine cu doua cozi lungi împletite (am avut păr de Rapunzel până la 17 ani) cu rochia aceasta aranjată perfect pe mine.

 

Aș adauga desigur o pereche de leggins . Țin și de cald, se mulează și bine și frumos pe corp. Hai că merge, nu mai ridicați o sprânceană! Dacă sunt pe Answear, sunt și la modă, că nu vând ei orice, așa, fără să fie ok.

 

 

Ce? Nu se potrivește cu rochia? Ei, na! În copilărie era chiar la modă să porți pantaloni pe sub rochie, și nici nu erau mulați ca leggins. În plus mie îmi place și eu așa le-aș purta, să fie clar!

 

Bineînțeles că aș mai cere și o geacă. Uite-o pe asta roz ce frumoasă e! E lungă, comodă, călduroasă, dar și elegantă! Se potrivește și cu rochia! Perfect!

 

 

Aș finaliza ținuta (sau prima ținută) cu o pereche de încălțăminte potrivită și pentru ținuta de mai sus, dar și pentru săniuș. E diversitate mare și pe aici: https://answear.ro/k/copii/fete/incaltaminte

 

 
Când eram copil îmi plăcea zăpada și stăteam afară până mă făceam țurțure. Așa că sigur aș alege pe acestea, Geox cizme de iarna pentru copii Rebecca să îmi fie cald și bine.
 

Și într-un final: căciula cu vârf pufos! Doamne, cât mi-am mai dorit așa căciulă în copilărie!

Acum am vreo trei de genul acesta! Să suplinesc orice lipsă de atunci!

Dar nu am și albă, deci aș pune-o și acum pe listă!

 

 

Doamne, și câte aș mai cere! Și bocanci de primăvară, și pantaloni de trening pentru sport care să mi se potrivească perfect! (am avut cred că doar o pereche la școală și țin minte că întâi am plutit în ei pentru că mi i-au luat mai mari să fie pe mai mulți ani, apoi mi-au fost mici și erau prea scurți și strâmți… niciodată fix pe mine). Mi-aș fi dorit și un rucsac, dar și o poșetă mică și cochetă (se potrivește și rochiei). Apoi aș fi cerut și o bluză pentru Revelion, dar și mănuși, adidași, o sticlă chic pentru apă…

 

 

Nu e târziu niciodată să trăiești ca un copil!

 

Ia uite ce cutie plină cu de toate am! Am 14 ani și nu îmi vine să cred ochilor că visul s-a împlinit și am primit tot ce am scris pe lista Moșului. Deci acesta este secretul, să îi scrii Moșului!

„ Avionul se pregătește să aterizeze, vă rugăm să reveniți la locurile Dvs și să vă cuplați centurile„

 

 Mă trezesc buimacă și nu înțeleg unde a dispărut cutia. Sunt în avion, am aterizat.

 

Ni se spune să mai stăm un pic la locurile noastre, iar eu deschid site-ul Answear și caut rochia să o mai admir o dată. Și brusc am o revelație: ce noroc că nu prea am mai crescut de la 14 ani. Am tot vreo 155, și, hei, toate hainele de copii, îmi vin și mie. Imediat completez wishlistul și îl trimit familiei. Anul acesta de Crăciun voi cere să primesc ceea ce mi-am dorit să am în copilărie.

Bine, fie, fără leggins, dar rochia, rochia o vreau! La încălțăminte port 34! Au și din alea!

 

„Moșule, și să știi că dacă cumva, scrisoarea ajunge mai târziu, nu e o problemă! Comanzi repede, până la ora 16, iar în 48 ore ai deja produsele la tine în sac, tocmai bune să le lași sub brad! Iar dacă, cumva, se epuizează stocul la astea de sunt trecute pe listă, alege și tu altceva. Cu Answear nu ai cum să greșești/

 

Cu recunoștință, a ta furnică, mereu cu suflet de copil!„

Comments are closed.