Fără tine, tehnologie, viața e pustiu

Unii scriu cărți, alții scriu articole întregi pe facebook, unii scriu și acum în jurnale. Eu am un blog. Acum. Dar nu a fost de la început așa.
 

Anii 90

 

La început scriam cu pixul

 Am învățat să scriu și să citesc la școală. Și de atunci am continuat să scriu cu litere mici și ascuțite pe unde prindeam. În caiete mici de 48 foi.  Înfrumusețam cu carioca sau creionul colorat. Aveam caiete cu poezii, aveam jurnale personale, oracole/caiete cu amintiri, caiete cu compuneri ( pentru că îmi plăcea sa scriu, făceam compuneri și pentru colegi).

Din când în când, mai scriam câte o poezie sau câte un text, puneam în plic și trimiteam la ziarul raional. Câteva au apărut la ziar. Ziarul de hârtie.

 
Anii 90-97 m-au ajutat să îmi dezvolt creativitatea, să caut mereu alte și alte idei de scris. Mă inspiram din viața reală și scriam despre școală, prietenie, iubire, familie  
 

Apoi am scris și cu pixul, dar și cu tastele, în funcție de posibilități 

În studenție, prin anii 97-98 scriam mai multe pentru facultate. Pentru o lucrare/un proiect, o prezentare, mă înscriam pe lista de așteptare de la laboratoarele de informatică.  Aveam voie maxim o oră pe zi. Tastam cu un singur deget. Informațiile le căutam la bibliotecă, le copiam de mână. Foarte rar aveam și acces la un calculator cu internet, pe care îl foloseam mai mult pentru yahoo mail ( în perioada aia mi-am făcut prima adresă de mail pe care o folosesc și acum). Nu îmi amintesc de Google, îmi amintesc de Yandex, motor de căutare. Mi-a luat enorm să scriu lucrarea de licență.

 
Anii 97-99 m-au învățat cum e cu documentarea, adunatul informațiilor, sintetizarea, reformularea și prezentarea lor. Atunci am învățat să scriu folosin tastele.

 

Anii 2000

 

Internetul, încă străin pentru mine, dar care intra cu încredere în viața mea

 
Cu ajutorul internetului am găsit pe undeva, (nici nu îmi amintesc ce rețele erau pe atunci) o japoneză cu care m-am împrietenit și care m-a ajutat să fac un frumos proiect la Turism trimițându-mi poze cu imagini din Japonia. În plic. Prin poștă.

 
Câțiva ani mai târziu, când făceam masterul în altă țară, mergeam la internet cafe pentru a scrie scrisori părinților. De fapt scriam fratelui care lucra într-o instituție cu internet și imprimantă. Ceva uau pentru vremea aia! El scotea scrisoarea la imprimantă și o ducea părinților la 15 km de capitală unde încă nu se știa prea multe despre internet.

 
Primisem prima agendă din viața mea care mi-a trezit apetitul pentru ele și pe care le ador și în prezent. Continuam să țin jurnale, nu în caiet, ci în agendă. Aveam agende cu citate din cărți pe care le foloseam pentru a face toasturi, pentru a scrie scrisori lungi către prietenii rămași în țară sau plecați peste hotarele altei țări. Prin poștă cu primire la recepția căminului. Pe unele le mai păstrez și acum.

 
Anii 2000-2002 m-au învățat că indiferent de ce tehnologie avem în casă, contează emoția, empatia și grija pe care o punem în scris. Că putem la fel de bine să menținem legătura cu oamenii dacă folosim gadgeturi, internetul, calculatorul, la fel cum o facem prin scrisori, scriind de mână, trimițând prin poștă.
 

Primii pași în work from home și scrisul de acasă

 
Când eram gravidă și a trebuit să lucrez o perioadă de acasă. Acest lucru a presupus migrarea unui calculator cu monitor de la birou în casa mea.
 
Internetul prin cablu începuse să prindă forță prin casele oamenilor, dar la noi în bloc babele îl considerau extraterestrul venit cu scopul să distrugă pereții. Prin urmare multă vreme nu am avut voie să avem internet. Mergeam la internet cafe, deschideam mailul, descărcam pe o dischetă ce aveam de lucrat/prelucrat. Mergeam acasă unde aveam un calculator mare cu un monitor mic, lucram informațiile primite, le puneam pe dischetă, mergeam înapoi la internet cafe în aceeași zi, scriam mailul, încărcam informațiile…În ziua în care am născut, primul mesaj scris (sms, nu wtsp sau alte minuni) a fost la job pentru a le spune că nu am mai apucat să ajung la internet cafe pentru ultima tranșă. Am primit mesaj cu felicitări și cu indicațiile referitoare la rezolvarea situației.  Un fel de ședință la distanță.

 
Anii 2002-2004 m-au învățat cum e să scrii de acasă pentru cineva de la distanță, ce înseamnă telemunca și cum pot să te reinventezi chiar și când crezi că nu se poate.
 

Primele comunități și primele schimburi de informații publice pe forumuri

 
După ce am născut, o perioadă am crescut copilul după reviste și cărți. Și am notat evoluția ei, povești despre ea, problemele de sănătate și rețetele medicale într-o agendă. În perioada aia am început să folosim dial-up, dar doar pentru urgențe, era prea scump pentru folosirea zilnică.

 
Abia peste vreun an am putut avea internet prin cablu. Uraa!

 
Am început să mă înscriu și să scriu pe forumuri, am intrat în grupuri virtuale cu persoane care comunicau pe o temă sau adunau oameni de același tip: am făcut parte din grupul dedicat zodiei mele, din odiseea dedicată copiilor născuți în aceeași lună, din clubul fetelor din aceeași țară. Scriam mesaje lungi, povești de viață, despre naștere, evoluție, frustrări și bucurii, articole informative despre unele chestii considerate importante. Tot atunci am început să folosim aparatele foto digitale și să postăm poze reprezentative asociate fiecărui mesaj. Am descoperit și forumurile din străinatate și așa am luat legătura cu multe alte culturi decât cea japoneză. Am creat prietenii cu oameni pe care nu îi văzusem în realitate. Unele durează până în ziua de azi.

 
Anii 2004-2006 m-a învățat să scriu nu doar pentru mine și pentru job sau facultate, ci și pentru alții. M-a învățat să îmi adaptez mesajul în funcție de destinatar, în funcție de ce voiam să transmit.
La fel cum am învățat să socializez și să mă împrietenesc mai mult în scris decât live și să am încredere în omul necunoscut de la capătul firului de internet. 
 

Primele încercări în blogging 

 
În 2007 am deschis blogul. Pe un domeniu gratuit și cu niște cunoștințe și capacități tehnice spre zero. Dar pentru că nu era despre tehnică, formă și altele de atractivitate ci despre scris pentru mine, blogul  a luat, foarte rapid, locul forumurilor, al agendelor, al scrisorilor. Aveam libertatea de a alege orice temă, orice frecvență de scriere. Puteam folosi blogul pentru urări, pentru scrisori, pentru calendare dar și pentru memorare de informatii sau evenimente. Scriam orice și oricând. Uneori mai mult, alteori mai puțin. Unele articole mai sunt, altele au fost șterse sau arhivate.

 
Anii 2007-2011 m-au ajutat să devin ceea ce azi se numește blogger. Calculatorul și internetul mi-au devenit prieteni mai buni. Anii aceștia m-au învățat că pot hotări singură când și ce să scriu. Și dacă să scriu. Am simțit libertatea de a scrie despre ce vreau și când vreau. 
 

În prezent

 

Dispozitivele și tehnologia sunt parte din viață noastră

 
De atunci până în prezent lucrurile au evoluat cu repeziciune și devine mult mai greu să delimitez etapele trăite și cum mi-au influențat ele scrisul. Probabil are legătură și cu faptul că atunci când ești părinte timpul trece mai repede pentru că e mult mai plin, dar și cu faptul că totul în jur s-a dezvoltat rapid. Device-urile, aplicațiile, gadgeturile, toate au apărut, s-au multiplicat și s-au dezvoltat tot mai repede.

 

 
Acum să ai toată tehnologia la tine acasă e ceva obișnuit și de fapt nici nu ne mai imaginăm viața fără ele.

 
Când am schimbat jobul, nu mai aveam un calculator mare cu monitor mic care mă aștepta la birou, aveam un laptop mic care încăpea într-un rucsac potrivit pentru cei 156 cm ai mei. Laptopul și internetul m-a ajutat să devin un angajat mai bun. Acum fac prezentările în Ppt sau Canvas și nu în word, caut informațiile și pozele pe internet și nu prin arhivele bibliotecilor.

 
Scriu ideile pe telefon, pe laptop sau pe tabletă, în funcție de nevoie și le pot stoca pe toate în același loc indiferent de unde sunt și de unde le scriu: în cloud, sau pe blog, sau în alt spațiu sigur. Pot transporta informațiile cât și dispozitivele pe care le am cu ușurință în funcție de nevoia pe care o am.
 

Tehnologia ne-a schimbat nu doar ca bloggeri și metodele de scriere și transmitere a poveștilor. Ci și ca stil de viață.

 
Am învățat în toți anii aceștia de după explozia tehnologică să fiu curioasă, să îmi permit să mă inspir de la cei mai buni. Nu să copiez, ci să învăț să fiu mai bună,  să citesc experiențele altora în ale scrisului și să aleg ce e mai potrivit pentur mine, să nu mai bajbâi, ci să merg direct la țintă.

 
Călătoriile secolului XXI nu se mai fac cu hărți de hârtie și cu traseu definit pe baza a câteva ghiduri turistice.  Nu ne mai certăm în mașină pentru că înțelegem greșit liniuțele de pe hartă sau indicatoarele de pe stradă. Acum ne informăm din timp de pe internet despre locurile de vizitat, citim opiniile altora, pregătim din timp accesoriile si gadgeturile necesare, de cele mai multe ori bazate tot pe experiența celorlalți.

 
Telemunca anului 2022 înseamnă aproape 100% din timp lucrat de acasă. Acum fac ședințele de acasă, scriu de oriunde (nu doar pe blog, scriu peste tot unde apuc, inclusiv pe sharepointurile de la serviciu) ascult evenimente pe drum, pornesc camera video în sedințe sau în cluburile online de carte și ni se pare că suntem unii lângă alții indiferent de oră, zi și distanță. Nu îmi mai imaginez să pun informațiile pe o dischetă și nici să mai țin muzica sau pozele pe cd-uri. Nu aș mai putea  scrie și petrece atât de mult timp la masă/birou fără un scaun comod și ergonomic tip Gaming.  La fel cum nu mai folosesc de multă vreme mouse obișnuit cu fir, ci touchscreen sau mouse ergonomic care îmi permite o poziție mai comodă a mâinii și încheieturii.

 
Mă inspir urmărind tendințele pe internet, dar și temele mele de interes.

 

 
Vreau să scriu despre Sport și călătorii? Perfect! Notez experiențele mele( despre sport mai puțin recunosc, dar câteva tot am),  citesc despre ale altora, sintetizez și transmit și celorlalți.

 
Mi se pare interesant să scriu despre a citi în ziua de azi? Super, sunt atâtea metode de lectură, pot povesti despre a citi pe reader, despre a „citi” cu căști, sau despre a cumpăra carti la mâna a doua.

 
Cu aceste informații sper mereu să pot să ajut și eu pe alții la fel cum și eu m-am ajutat când am avut nevoie .  În același timp mă pregătesc mult mai temeinic pentru următoarea mea experiență indiferent că este vorba de lectură, călătorie, sport sau alimentație.

 
În această era a internetului și a vitezei am învățat să filtrez tonele de informații primite, să aleg corect ce îmi este de folos, să caut cele mai potrivite gadgeturi pentru a câștiga timp liber și pentru a-l dedica scrisului.

Acum în timp ce scriu:

 

        **Roboțelul face curat în cameră

       **Mașina de vase, spală farfuriile

       **Cea de haine își face și ea treaba fără să mă deranjeze de la ce fac

       **Mașina de pâine frământă și coace singură

 
Sunt recunoscătoare anilor care au trecut pentru tot ce m-au învățat, iar tehnologiei pentru că m-a învățat zi de zi să scriu mai bine și mi-a oferit timp pentru a scrie mai mult.
 
Acest articol a fost scris pentru Superblog 2022, ediția aniversară de toamnă

1 thought on “Fără tine, tehnologie, viața e pustiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *