Tradițiile ne aduc împreună și ne imprimă cele mai importante învățături ale vieții
Timpul trece foarte repede. Ne-am învârtit de trei ori și este deja aprilie. Primăvara din aprilie aduce cu ea soare, căldură și optimism. Aduce speranța că lucrurile rele vor fi spălate de ploile din ce în ce mai calde de primăvară și că va rămâne doar bunătatea și empatia care să ne înconjoare. Pentru mine primăvara este anotimpul când ne apropiem de marea întâlnire a familiei. Să ne întâlnim an de an în casa copilăriei este pentru mine cea mai importantă tradiție a familiei.
Tradițiile consolidează familiile și crează cele mai frumoase amintiri pe care le putem avea într-o viață. Ele oferă consecvență, stabilitate și siguranță celor mici și îi ajută să se dezvolte armonios. Tradiția de a ne reuni de Paști, aduce pe lângă bucurie și încântare și posibilitatea de a deprinde unul de la altul obiceiuri și învățături care transmit mai departe valorile generațiilor viitoare, modalități mai frumoase de a trăi viața cu Farmec și Frumos.
De-a lungul anilor, m-am lăsat inspirată de atâtea ori de fiecare dintre cei dragi. Cred cu convingere că fără familie și fără tot ce am învățat de la ei, nu aș fi cine sunt azi, om optimist, iubitor de oameni și cu bucurie de viață.
Bunica -credință și devotament
De la bunica am învățat că omul reușește doar prin muncă, devotament și credință în Dumnezeu. Femeie gospodină de la țară, trecută prin multe greutăți, a crescut 5 copii uitând de ea, dar fiind ferm convinsă că doar muncind va oferi tot ce trebuie fiecăruia dintre ei. Ea m-a învățat Tatal Nostru încă de când religia era interzisă și tot ea m-a încurajat să mă rog atunci când îmi e greu. Mi-e dor de ea, de plăcintele ei cu brânză și mărar, de fasolea ei batută servită cu niște murături cum nu am mai mancat niciodată de când a trecut ea in nefiinta. Nu stia carte, se semna cu degetul, dar avea atâta înțelepciune și frumusețe interioară, cat pentru toti noi cei care am facut facultăți.
Bunicul – optimism și grija pentru bucuria fiecărei zile
De la bunicul am învățat ce este optimismul și ce sunt micile bucurii zilnice. Am învățat că viața e prea frumoasă să lași pentru a te bucura mâine de ceea ce poți savura acum. Nu știa decât să se bucure de viață, să ignore urâtul din oameni și să creadă cu speranță că mâine va fi mai bine decât azi. A fost un om foarte organizat și meticulos, iar eu de la el am prins ideea cu listele și cu agendele. Structurarea informațiilor în agende îl linișteau și îl ajutau să nu uite. Pe mine mă ajută să nu uit ce am trăit sau ce urmează să traiesc.
Săptămânal își făcea baie în copaia plină de ierburi aromate și sănătoase. Produsele pe care le folosea erau cele mai naturale posibil. Indiferent că alegea produse din comerț sau își făcea tincturile proprii, cremele și ceaiurile cele mai sănătoase din plantele culese chiar de el, întotdeauna alegea cu mare grijă ceea ce îi oferă corpului și minții sale. Nu ieșea niciodată din casă fără să se parfumeze și să se îmbrace la costum. Din respect pentru el și pentru cei din jur.
Tata – ambiție și putere de luptă
De la tata am învățat ce e ambiția. El m-a încurajat mereu să dau tot ce pot din mine și să îmi depășesc limitele. Credea în puterea mea de a reuși mai mult decât o făceam eu și mă îndemna să lupt pentru ce vreau chiar și când părea greu sau imposibil de realizat. El mi-a arătat cum poți înainta cu fiecare pas hotărât către vise împlinite și m-a susținut necondiționat în orice context.
El mi-a format și insuflat valori precum Omenia și Empatia.
Mama – Iubire și inspirație
Mama ne învață de o viață ce este corectitudinea, sinceritatea și iubirea pentru cel de alături. Ea ne arată zilnic cum grija unii pentru ceilalți ne aduce mereu mai aproape. Dar tot ea ne-a învățat că pentru a putea oferi toata dragostea și susținerea celui de lângă noi, întâi trebuie să ne oferim grijă nouă înșine, corpului și sufletului nostru. Pentru că un corp și o minte sănătoase și îngrijite trezesc și mai mult dorința de a oferi iubire și celorlalți. Și de a trăi viața cu farmec.
Rutina zilnică de îngrijire a pielii este una dintre învățăturile cele mai importante preluate de la ea și care mi-a arătat că nu e nevoie de prea mult pentru o piele curată, catifelată și hidratată.
- Curățarea tenului și demachierea lui zilnică indiferent de context.
- Folosirea unei creme hidratante înainte de somn, dar și dimineața completată ziua de o cremă cu protecție SPF.
- Aplicarea periodică a unor măști care permit regenerarea și împrospătarea pielii.
- Alimentație corectă și sănătoasă
Pentru ea noi suntem copiii ei și la 30, 40 sau 50 ani. De aceea ea nu ezită să vină cu un sfat chiar și acum, când avem și noi copiii noștri. Ne recomandă mereu să alegem cu atenție cosmeticele folosite și ne spune că niciun produs nu este ca un produs românesc, cu tradiție, dar și orientat către inovație și ameliorare continuă de produse. Obiceiul ei de a folosi cele mai bune, dar și cele mai accesibile produse românești ne-a fost transmis și nouă și acum avem o nouă tradiție, cea de îngrijire constantă.
O dată cu tradițiile și Farmecul se cultivă în familie . Omenia, iubirea și bunătatea se cultivă și ele în familie. Și ne dorim să putem continua să le transmitem și noi mai departe copiilor noștri la fel de frumos și armonios cum au facut-o bunicii și părinții noștri.