Adolescentul are și el așteptări de la părintele lui

furnicaGânduri de mamă

28 mai, 2017
Adolescenții trăiesc și se exprimă intens
 O ascult pe Oana Moraru, care vorbește blând, cu zâmbetul pe buze, dar ferm și hotărâtă. Hotărâtă în a ne învăța ce știe ea despre ce se întâmplă cu copiii noștri la adolescență. 

Când am primit șansa de a participa la seminarul Oanei Moraru (mulțumesc, Parenting PR), m-am bucurat foarte mult, dar am avut și o temere. Citisem pe internet că Oana are un stil diferit față de alți traineri, însă mă temeam că voi pleca, de acolo, ca de la multe alte seminare, cu multă teorie, multe notițe, dar puține practice sau aplicabile în cazul nostru. 

Recunosc însă, cu mâna pe inimă că, întâi m-a cucerit prin felul ei de a fi și de a vorbi.
Ne povestește foarte mult din experiența ei ca dascăl, dar și ca părinte. Nu dă impresia că soluțiile găsite sau propuse de ea, sunt soluțiile perfecte, ci le propune doar ca pe niște posibile soluții bazate pe experiență sau argumente științifice.
În plus, a avut ideea genială de a veni cu câțiva adolescenți, care ne împărtășesc din trăirile lor. 
Ascult fără să clipesc.
Uneori simt că îmi vine să plâng. Poate hormonii alăptării îmi joacă feste. Poate că mă apropii de 40 ani, vârsta la care, conform celor spuse de Oana, se declanșează o nouă criză a adolescenței. 
Unele experiențe relatate de Oana sau de copiii care au venit cu ea, mă emoționează, dar în același timp sunt ca o revelație pentru mine. Simt că descopăr în ceea ce spun ei, ceea ce simte de multe ori Amelia. Doar că ea încă nu e la vârsta la care să o exprime cu atâta maturitate și argumentare. 
Adolescenții ăștia sunt fenomenali și ating cele mai sensibile corzi ale părinților din sală. Îi văd cu coada ochiului și pe alți părinți, care pălesc sau roșesc, la fel ca și mine, când îi aud pe adolescenți. De parcă ar zice și ei la fel ca mine„am trecut și eu prin asta! ” sau „Aha, acum înteleg!„

Ah, cât mă bucur că am venit la timp la un seminar pe această temă !
Avem și noi câteva experiențe adolescentine trăite, dar totuși suntem abia la începutul acestei perioade bogate în trăiri. Mai avem timp să învățam și să alegem ce e mai potrivit pentru relația noastră. 
Dintre mărturiile adolescenților veniți cu Oana, desprind câteva idei, care simt că încep să se contureze și în capul Ameliei: 

  • Părinții nu mă înțeleg!
  • Părinții nu au cu ce să mă ajute !
  • Părinții nu mă ascultă!
  • Părinții vor să își arate puterea!

Și ce e mai important, rețin că, principalul mesaj al adolescenților este: „Lasă-mă în pace!”
Și simt că dorința mea cea mai mare este, să fac tot posibilul ca părinte, ca Amelia să ajungă să nu gândească sau să spună asta…


4 iunie 2017. 

Adolescenții au și ei așteptări de la noi, părinții.
Imediat după seminar, m-am apucat de scris articolul. Eram bucuroasă că  « Vaai, cât de multe am aflat, ce logic pare totul ! De azi știu ce am de făcut»
La scurt timp, însă, am avut o mică dispută cu Amelia, moment în care ea mi-a spus :
– Degeaba ai fost la seminarul ăla, așa și nu înțelegi nimic !
Nu mi-a picat bine și prima reacție a fost să îmi caut scuze și să găsesc și partea ei de vină (« nu aș fi reacționat așa, dacă tu…»)
După care am tăcut și m-am gândit la cele auzite la seminar și la cele spuse de ea. 

– Să te văd Lilia, ce faci acum ?, mi-am zis. Ai participat la seminar, să înveți ceva nou, ai învățat și notat multe. Dar cum stăm cu practica ?
În cap mi se învărteau toate informațiile de la seminar iar privirea dezamăgită a Ameliei îmi sfredelea inima.
Mi-am amintit de adolescentul care ne spunea ca el recunoaște mereu că greșește și și-ar dori ca și părinții lui să poată să o recunoască uneori.
M-am gândit că atunci când era mică, îmi ceream scuze mult mai des, decât o fac în prezent. Uneori uit că e copil și, deși ea încearcă să îmi spună, mă aventurez într-o luptă de la egal la egal.
Mi-am cerut scuze Ameliei cu toată sinceritatea. Pentru că, avusesem o reacție exagerată. I-am spus ca am înțeles că aș fi putut să fac altfel și sigur nu ne-am fi certat și ea ar fi înteles altfel ce vreau eu.
Am văzut-o că s-a luminat ! Am simțit că a fost ceea ce își dorea! Să îi arăt că știu să îmi recunosc greșeala și să îmi cer scuze. 


Mi-am mai luat câteva zile să rumeg atent tot ce am aflat la seminar. Am recitit notițele, am răsfoit de câteva ori suportul de curs, pentru a vedea cât de aplicabil este totul pentru noi.
Așa, dintr-o parte, totul pare aplicabil și foarte logic, bazat pe explicații științifice, care țin de dezvoltarea creierului adolescentului în această perioadă. 
Dar, vorba aia «practica ne omoară »! 


La ce se așteaptă de fapt, adolescenții de la noi, părinții? Pot eu, ca părinte, să răspund tuturor așteptărilor copilului meu ?  
 
La seminar, Oana i-a întrebat «  Ce vă face să va simțiți iubiți ? »
Răspunsurile au fost : 

  • Atunci când este pur și simplu lângă mine !   
  • Atunci când mă aprobă !   
  • Atunci când ne spun că ne iubesc. 
  • Atunci când mă ascultă, orice aș spune ! 

Vedeți cât de simple sunt așteptările lor?   


Așa că, mă decid, să încep în a fi un părinte mai bun, de la cateva idei, desprinse din seminar. Idei, care cred eu, respectate de noi, părinții,  ar fi un bun început pentru a răspunde așteptărilor adolescenților nostril și pentru  merge pe un drum echilibrat al adolescenței  : 

 

  1. Empatizează!  

   O adolescentă de la seminar spunea: « Eu nu vreau să îmi spună că va fi bine, eu vreau să îmi spună că știe cât îmi e de greu acum! »

   2. Nu banaliza niciodată! 
   În această perioadă, adolescenții sunt foarte sensibili. Sunt plini de trăiri intense și care dansează în interiorul lor pe ritmuri foarte diferite. Dacă lor li se pare important, așa este! În acel moment, este foarte important ca dunga aia de pe tricou să fie roșie și nu albastră! Crede-l ! 
   3. Ascultă-l! 
   Nu vorbi la telefon, nu te uita în altă parte, nu vorbi despre tine și viața grea pe care ai avut-o, dacă adolescentul nu ți-o cere. Un adolescent de la seminar a zis: « Acum e vorba despre mine, doar ascultă-mă! » 
   4. Lasă-l să conteste! Are nevoie să conteste! 
   Casa este locul cel mai sigur unde pot să o facă. Lasă-l să învețe să o facă cu tine, va avea mult mai multă încredere în sine și în tine.  Este mare lucru să știe să conteste, cu respect și diplomație ! 
   5. Arată-i respect ! 
   Respectă-i părerile, respectă-i spațiul lui, respectă-l pe el ca persoană.  Dacă tu îl vei respecta, ghici ce ? Și el o va face cu tine. Și nu doar pentru că ești părintele lui și așa «se cuvine», cum se zicea înainte. Ci pentru că va fi ceva natural și reciproc
   6. Fii sincer cu el !
   În perioada adolescenței, copilul simte foaarte bine când nu ești sincer, când în spatele cuvintelor sau a gesturilor se ascunde ceva.  Și nu va ezita să te taxeze pentru asta.
   7. Fii disponibil pentru el, atunci când are nevoie, nu atunci când ai tu timp !
   Un adolescent trăiește intens atunci ! El nu poate aștepta până părintele devine disponibil pentru el. Are nevoie să fie ascultat și înțeles atunci și nu mai târziu ! 


Dacă mai sunt idei de respectat de către noi părintii? Ohoho, cu siguranță ! Oana a deschis doar o mica parte din „cutiuța adolescenței” . A scos din ea  câteva din cele mai importante idei, dar zic eu, că acum am liber să o completez până la 25 ani (când spunea Oana ca se termină  adolescența cu adevărat).


Dacă voi reuși să le respect ?
Hmm, voi încerca ! Încă îmi mușc buza când trec pe lângă camera Ameliei și recunosc că poate nu voi reuși să o las pe ea să decidă când face curat în camera ei ( dar m-am abținut o săptămână, da ?) Încă nu pot trece peste faptul că deși e camera ei, e casa noastră, care trebuie să fie ordonată peste tot.
Dar încerc, of ce mai încerc..
Deci : 
To be continued… așteptăm partea a II-a 🙂


P.S Mai multe detalii despre cele discutate la seminarul Oanei Moraru puteti citi pe urmatoarele bloguri:
Anca Ilie: http://b24kids.blogspot.ro/2017/05/adolescenta-un-taifun-emotional-despre.html
Ana Nicolescu: https://mamicaurbana.ro/adolescenta/
Mihaela Dămăceanu:  http://www.blogdefamilie.ro/2017/06/daca-se-simt-iubiti-adolescentii-se-reintorc-catre-noi.html
Bianca Timsa Stoicescu: https://despresufletulmeu.wordpress.com/2017/06/04/adolescentii-si-pretentiile-parintilor-lor/