Un club de carte și un pahar de vin

Își aranjează frumos florile în vază, pune paharul de vin pe masă, scoate cartea de pe raft și o pune alături. Se așează comod în fotoliul galben și pornește laptopul.

Respiră cu ușurare. A reușit și luna aceasta să își facă timp pentru clubul de carte!

A fost atât de prinsă cu jobul, cu responsabilitățile zilnice încât nu prea a mai apucat să meargă  la întâlnirile lunare!

Înainte de pandemie nu rata niciuna. Era mica ei tradiție ca în a doua marți din lună să meargă la cafeneaua cu flori la ușă și culori vesele în interior, să bea un pahar de vin bun,  să discute despre cartea citită. Bine, discutau și despre cea citită, și cea necitită, dar și despre băuturi, despre probleme, tristeți, dar și bucurii. Împărtășeau de toate și se simțea mai bogată sufletește după fiecare seară din asta. 

Când a auzit că vor face și conexiune online a sărit în sus de bucurie.

O bunică și o stare de bine în orice vreme

–    Bunicooo! Strigă ea din fotoliu către zgomotul înfundat din camera de alături. Vezi că două ore voi fi aici, cu fetele.

–    Cu fetele? Ce ziceați că faceți cu fetele? strigă ea de pe hol, în timp ce papucii ei se aud: hârș, hârș, tot mai aproape de camera Inei.

–    Pai, bunico, bem câte un pahar de vin, discutăm despre carte….

–    Cum adică beți câte un pahar de vin? întreabă bunica intrând în cameră. Dar când au venit fetele la tine? Și ai un singur pahar aici. Doar nu bei singură! Să mai aduc, mamă? Câte? Să vă gătească mamaie ceva la paharul ăla de vin?

–    Nu, bunico, stai liniștită, chicotește Ina. Nu vine nimeni, se grăbește ea să spună văzând fața nedumerită a bunicii. Ne vom conecta aici pe laptop, ne vom vedea online, vom discuta despre carte, vom bea fiecare ce își dorește, dar fiecare va fi acasă la ea.

–    Aha, zice bunica gânditoare, dar și curioasă. Cam așa cum am vorbit de Revelionul trecut când tu erai plecată în Tunisia și a venit soru-ta să mă arate ție și pe tine mie în cutia aia mică a ei, ca un televizor?

–    Da, așa, exact, bunico! zice Ina în timp ce merge către ea să mai prindă o îmbrățișare caldă de-a bunicii. Îi mângâie părul acum cu aromă de scorțișoară și savurează sentimentul de bine care vine de la bunica.

–    Bine, Inuțo dragă, pare tare frumos ce povestești tu. Se uită către paharul de vin și sticla deschisă alături. Cred ca vinul ăsta al tău de la Beciul Domnesc Grand Reserve ar merge foarte bine cu plăcinta cu carne făcută mai devreme. Merg să îți aduc pe un platou. Noroc că nu pot ieși fetele alea din ecran că nu mai e tare multă, chicotește și bunica.

Pasiunile se pot transmite din generație în generație?

În bucătărie bunica taie plăcinta savuroasă în mai multe bucăți, lasă și pentru Maria, sora Inei, două bucăți și le acoperă cu un șervețel brodat de ea. Se bucură așa de mult ca Ina i-a moștenit pasiunea ei pentru cărți și pentru lectură. Și că și Ina, ca și ea în tinerețe arde de nerăbdare să împărtășească cu alții ce a aflat, ce i-a plăcut și ce nu a agreat.

Fusese profesoară și la vremea ei citise foarte mult. Curioasă și avidă de învățare, încă de când era studentă, aduna informații de prin reviste și ziare, din puținele cărți disponibile, încerca să memoreze cântece și poeziile întâlnite.

Ce mai serate literare ieșeau apoi când fiecare cânta, recita și povestea din cele aflate!

Se gândește că și ce face Ina nu e departe de asta.

Până la urmă și la serata literară și la clubul de carte de pe laptop oamenii se adună ca să împărtășească aceeași pasiune: cea pentru cărți, pentru povești, pentru idei noi. Și atunci, și acum, oamenii se adună ( sau se văd pe un ecran) pentru a discuta pe o temă.

Ce mult îi seamănă Ina! Și ce bucurie este de când stă cu ele în casă! 

Anii trec, dar cartea rămâne

Acum nu o mai ajută vederea și se bucură tare mult când Ina îi citește. Sau mai nou, îi pune o înregistrare, ca un radio așa cu o voce care citește cărțile.  Cică sunt cărți audio. O invenție foarte bună!

Bunica ia platoul și oftează. Nu prea ține pasul cu inovațiile și schimbările astea din tehnologie, uneori nici nu le înțelege, dar e așa de bucuroasă când toate astea o ajută!

Până la urmă o carte e o carte indiferent cum o parcurgi, nu?

Și dacă ți-o citește cineva, sau o citești singur, cartea rămâne modul în care poți să intri în altă lume.  O carte te ajută să poți afla și înțelege concepte noi sau deja cunoscute în moduri inedite, te îmbogățește și îți bucură sufletul în atât de multe feluri.

O carte, indiferent de forma ei, adună oameni împreună și îi face să se conecteze și să se simtă mai apropiați prin povestea pe care o împărtășesc împreună.

Vinul, cartea și îmbrățișările

Bunica intră încet în camera de unde se aud voci, râsete și voie bună.

–    Inuțo, ți-am adus plăcinta. Pot să stau și eu cu voi la șezătoarea asta modernă? Că doar am citit și eu cartea, face bunica cu ochiul. 

Ina îi face loc pe fotoliu nu înainte de a o mai îmbrățișa încă o dată și de a mirosi părul bunicii acum cu aromă de bucurie. 

Așa cum un vin bun în timp devine și mai bun, la fel și o carte, cu timpul bucură tot mai multă lume, iar mesajul transmis de ea devine tot mai puternic și mai bine auzit. 

Iar îmbrățișările bunicii devin tot mai calde și mai pline de iubire. Și nu ne săturăm niciodată de ele. 

Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2025