În ajun de crăciun și în căutarea echilibrului.

Ne culcăm când bradul este împodobit iar turta dulce și laptele sunt puse pe scăunel lângă el.

În casă e liniște, de afară se aude, din fericire, doar câte o colindă pe ici-colo.

Junioara se foiește în pat, nu are somn, se întreabă ce îi va aduce Moșul de pe lista aia lungă și dacă îi va aduce ceva de fapt. Nici eu nu pot dormi, dar nu pentru că mă tem că nu am fost cuminte și că voi rămâne fără cadou, ci pentru că aștept. Aștept să adoarmă ai casei ca să pot ajuta Moșul să care cadourile împachetate frumos și ascunse în depozit deocamdată.

Deci aștept. Mai aduc un pahar cu apă pentru că de emoții moare de sete, mai cânt o melodie de leagăn care nu e chiar de Crăciun spre disperarea ei, mai răspund la un trilion de întrebări despre unde o fi Moșul acum, oare când va ajunge, oare va ajunge și alte alea. Simt că fierb nițel pentru că vreau să mă achit de sarcină și să mă culc și eu liniștită măcar o oră acolo. Dar încerc să îmi zic că are cu cine semăna la nerăbdare, energie și agitație și să îmi asum că ce iese din pisică șoareci mănâncă (ca o mantra pentru mine când nu mai pot).

O piatră – cadou de la Moșul și tot ce a schimbat în mine, cu mine, la mine.

Când în sfârșit copilul adoarme, mă furișez de lângă ea și merg pe semiîntuneric să fac ce am de făcut. Pun pachetele sub brad, le mai aranjez, mănânc turta dulce, mă învârt nițel pe lângă și când mi se pare că e totul în regulă…o văd agățată în brad, cu numele meu pe ea. Hopa! Moșul meu a ajuns deja pe aici și mi-a și lăsat cadoul. Mă apropii să mă uit mai atent că mă omoară curiozitatea deși mâine voi părea la fel de surprinsă ca toți ceilalți…e o piatră. O piatră ? nu pot să cred ! De ce mi-o trebui mie o piatră ? De ce s-o fi gândit că îmi trebuie o piatră ? Am scris eu ceva pe lista Moșului de pietre?

Aș vrea să aprind lumina, dar nu pot că deh, bradul a trebuit să fie pus lângă furnica junioară, să nu îi scape ceva. Așa, mai pe întuneric, piatra pare neagră, pământie ca cele de pe șantierul alăturat. Doar c mai netedă și agățată de un șnur. Să mi-o pun la gât deci!

Mai dormi, furnico! M-am foit și gândit la toate bunele și relele de pe pământ (mai mult la rele și nu despre mine). Și mă gândeam de când cadou simbolic înseamnă chiar o piatră și ce ar trebui să însemne? Bineînțeles că am ațipit exact când s-a trezit junioara și ne-a strigat să venim repede, că venise Moșul! Auzi, ce surpriză!  Venise, normal! Dar depinde la cine și cu ce !

M-am ridicat din pat aruncând priviri malefice către Furnicul Moromete, am încercat să trag aer în piept și am pășit hotărât către brad sa ne entuziasmăm de cadourile primite. Să ne bucurăm împreună cum ar veni. Crăciunul e bucurie, nu-i așa ? Și apoi, gestul contează, îmi spuneam în timp ce pregăteam zâmbetul de Crăciun și alergam către brad.

În timp ce hârtiile de la pachetele de cadou zburau în toate părțile, eu mă străduiam să nu mă uit către locul cu pricina ca să nu mă înnegresc și eu la față mai rău decât eram.

–  Mami, mami, dar ție ce ți-a adus Moșul ? hai să căutăm pe aici ? Ai primit ceva ? Ia uite, scrie numele tău aici ! Uau, un pandativ cu piatră curcubeu, mami !

Curcubeu e culoare mea preferată doar mă știți, așa că am tresărit. Cum adică curcubeu ? Nu era neagră, fără culoare ?

Îmi ridic capul și rămân uimită. La lumina reflectată din globulețe pietricica strălucea parcă în toate culorile. Mă dădeam mai la stânga și puteam vedea albastrul pal, dacă mă dădeam mai la dreapta, vedeam nuanțele mai slabe de verzui, portocaliu și chiar și roșu uneori. Ca o magie care se producea în funcție de cum mă mișcam eu. Sau în funcție de cum se mișca junioara cu el în mînă și cu ochii deja sclipind după piatră.

–  E un cristal, îmi spune Furnicul Moromete. Un cristal numit Labradorit și Moșul ți l-a cumpărat pentru că este cristalul numit și Magician pentru multiplele virtuți și puteri pe care le are.

Un cristal sună mult mai bine decât o piatră. Deși și o piatră dacă e un curcubeu cu puteri magice nu sună așa rău ca în imaginația mea de astă noapte.

Și totuși puteri? Virtuți? La o piatră, pardon, la un cristal?

Ce sunt cristalele ?

Mâncăm micul dejun de Crăciun, bem ciocolata caldă în care am strecurat laptele de pe scăunelul Moșului, dar mă gândesc la ce a zis Furnicul și abia aștept să aflu ce e cu cristalele astea și mai ales ce e cu Labradoritul.

Când prindem o pauză îmi spune că l-a ales să îmi corespundă zodiei pentru că știe că sunt mândră că sunt Furnică feroce, dar în special pentru că scria acolo că ajută la echilibrarea energiilor eliminând-o pe cea negativă. Și în plus și pentru că ar fi recunoscut pentru faptul că aduce încredere, claritate, motivație și determinare.

Nu mai auzisem de așa ceva despre niște pietre. Da, aveam nevoie de echilibru și claritate după anul acela zbuciumat și m-am liniștit la gândul că a ales ceea ce a crezut că mi se potrivește și ceea de ce aș avea nevoie.

Am început să caut pe internet pentru a afla mai multe despre cristale, despre labradorit și despre ce pot face cu el ca să aduc magia în casă și suflet.

Din cele citite cristalele s-au creat în mod natural din scoarța terestră. Oamenii de știință spun că mineralele, pietrele și cristalele sunt cele mai bune mărturii ale evoluției Pământului, a planetei noastre.

În prezent sunt cunoscute peste 1900 de tipuri de pietre și minerale.

Ca urmare a transformărilor fizico-chimice din natură cristalele ajung să aibă diverse forme și proprietăți care definesc nivelul calității lor.

Ce este cristalul Labradorit?

Labradoritul a fost descoperit prima dată în anii 1700 într-o zonă din Canada (Labrador) de unde îi vine și numele. Acum se mai găsește și în alte câteva regiuni, inclusiv în Eurasia.

Mai este numit și Spektrolit și este considerat într-adevăr un mic magician și influencer printre cristale, energii și spirite.

Legenda cristalului Labradorit spune că un inuit a lovit stâncile unde era ținută captivă aurora boreală. O parte din ea a ieșit la suprafață și a fost transformată în lumină pe cer, dar cealaltă parte a rămas în pietre și le-a luminat, formând cristalul de labradorit.

Lumina din cer se întâlnește cu cea de pe pietre de pământ și produce așa zisa magie.

Duritatea și culoarea

Am citit că există mai multe caracteristici care definesc calitatea unui cristal printre care: puritatea, transparența, mărimea, strălucirea, tenacitatea și multe altele.

Am analizat câte un pic cam din toate, dar am reținut două aspecte importante: Duritatea și culoarea sunt cele ce le diferențiază cel mai mult pe cristale și pietre unele de altele.

Se pare că pentru un cristal/mineral, cu cât este mai dur, cu atât este mai prețios și mai rezistent la zgârieturi. (Gândiți-vă la diamant care taie cu ușurință sticla). De fapt, scara Mohs care este folosită pentru a măsura duritatea cristalelor, specifică 10 minerale care sunt alese în așa fel încât fiecare să taie mineralele care le preced pe listă.

Labradoritoul, de exemplu are duritate 6,5, ceea ce înseamnă că se află la mijlocul scării din punct de vedere duritate.

Acest cristal chiar este un curcubeu de culori dacă știi să le vezi. Iar eu, după cum am mai spus și tot repet, iubesc culoarea curcubeu și vreau să cred că văd culorile oriunde. Dacă nu e întuneric în cameră sau inimă desigur.

Care sunt efectele terapeutice ale labradoritului?

Recunosc că m-am uitat cu neîncredere când mi-a spus că are așa zise puteri terapeutice. Dar citind pe internet, am aflat că aceste puteri au fost explorate și folosite pentru tămăduire din cele mai vechi timpuri.

Istoria spune că ele erau folosite în formă brută acum mulți ani în urmă, dar deși acum sunt folosite și decorativ, nu sunt ignorate nici în prezent beneficiile aduse minții, spiritului și corpului. Am aflat astfel că Labradoritul este un cristal cu multe puteri care pot influența pozitiv atât călătoriile, cât și mercurul retrograd, încrederea în sine, motivația, determinarea, dar ajută chiar și la un somn mai liniștit.

Îl țin în palmă și mă uit fascinată acum la el. Cred oare în tot ce am citit? Nu știu. Dar culorile lui mă fascinează acum la lumina zilei și mă joc cu el mișcându-l în palmă și încercând să descopăr alte și alte nuanțe. Un caleidoscop mare într-o pietricică mică. Acesta este labradoritul, primul meu cristal. Cică ar mai fi numit și piatra destinului cu influențe majore asupra direcției și evenimentelor din viață.  Iar părerea mea despre destin este că ne e dat la fel cum ne sunt date cărțile de joc de la poker. Le primim fără să putem influența ce ne revine, dar depinde doar de noi cum jucăm fiecare carte, când o jucăm, cu cine.

La fel cred și despre Labradorit. Puterea lui sau a oricărui cristal nu este definitorie în destinul nostru. Cred că este important și util să combinăm energia venită din ele cu forța noastră interioară și cu adevărata noastră putere, cea a inimii și a sufletului. Cristalul ne va face cu siguranță mai optimiști, pentru că vom fi mai deschiși să primim și să vedem cele bune, să ne descoperim în fiecare zi și să ne dăm voie să trăim micile bucurii zilnice.

Sunt mai calmă și mai fericită când înțeleg asta și simt că am îndrăgit pietricica asta plină de emoție. M-o fi ajuns deja efectul magiei ei?

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2022, ediția de Toamnă