Alb cu roşu fac o floare/Cea mai mândră dintre flori….
Știți că în Moldova toate Mărţişoarele se vând/dăruiesc cu ac atașat? Pentru că nu se concepe faptul ca ele să nu fie purtate!
Doamne, cu ce mândrie purtam în piept acele Mărţişoare!
În prima zi era concurenţă între fete şi băieţi cine are mai multe Mărţişoare. A doua, a treia zi, începeam să le alegem, să punem pe rând în piept câte unul, sau altul, sau doar unul – cel mai drag.
La sfârșitul lunii, Mărţişorul pe care îl purtam întreaga lună martie, era prins de ramurile unui pom fructifer. Ne puneam şi o dorință în timp ce atârnam mărțișorul de pom. Pe lângă belșugul şi sănătatea pe care trebuia să o aducă acel mărţişor aveam speranța că şi dorința cea mai tainică se va îndeplini.
Ca şi în cazul altor sărbători şi de Mărţişor tradițiile, legendele şi istoriile povestite sunt diverse. Nu există o singură legendă universal valabilă, dar există o singură emoţie: cea a venirii primăverii, a renașterii și a trezirii naturii, a reînnoirii speranțelor.
Mărţişoare moldoveneşti
Puteam cumpăra Mărţişoare de oriunde, dar mândria era mai mare dacă le făceam singuri pentru cei dragi.
Mărţişorul tradițional care se dăruiește în Moldova chiar şi în prezent nu conține altceva decât două fire alb cu roșu şi doi ciucuri prinși de fir, ciucuri care pot avea formă diferită: steluță, ghiocel, cerc, pătrat, triunghi, inimioară, etc. Important e să fie unul alb şi unul roșu.
Nu există bijuterii, bomboane sau prăjituri agăţate de Mărţişor. Nu se caută „acel ceva” pe lângă cele două fire.
Noi, copii fiind, făceam șnururile din ață fină, în familie, ținând unul de un capăt şi celălalt de altul. Cu multă atenție, să iasă șnurul subțire, fin şi fără noduri. Iar ciucurii îi făceam croșetați, cusuți sau aplicați. Şi toată lumea, în ziua de 1 martie, aprecia culoarea albă şi roșie.
Pentru mine, Mărţişorul a rămas simbolul primăverii destinat tuturor şi care aduce cu el pentru noi toţi puritatea, gingășia, căldura şi dragostea acestui anotimp.
Parca mi-ai citit gandurile.Chiar daca sunt de vreo 15 ani in Romania tot nu ma pot obisnui cu gandul ca de 1 martie numai doamnele/domnisoarele primesc martisoare.Mi sa pare normal ca toata lumea sa se bucure de venirea primaverii.Martisorul nu se pretuieste ca atare ca simbol al venirii primaverii, ci este un accesoriu, tot mai nebagat in seama, pe langa un cadou, de preferat cat mai scump.Ai mare dreptate, aproape ca nici nu se mai poarta.
Da, din pacate..