Așteptările stropite cu iubire sunt cele mai lungi 

Se ridică pe vârfuri ținându-se strâns de stâlp să nu cadă și mai aruncă o privire peste poartă.

Oftează încet și se întoarce către casă cu pași mărunți și îngreunați de bătrânețe.

Tare grea mai e așteptarea asta! Știe, desigur că uitatul peste poartă la fiecare 10 minute nu o va aduce pe Ina mai repede acasă. Conform mesajului de la ea, avionul abia a aterizat. 

  –  Femeie bătrână și fără minte, își zice bunica, mai ai răbdare măcar o oră și imediat o vei avea pe Ina acasă, umplându-ți casa cu optimismul și bucuria ei molipsitoare.

Își șterge mâinile de șorțul înflorat, își aranjează baticul ascunzând orice fir de păr sub el. Ia bolul de lut cu vinete coapte de pe plită, le mărunțește cu cuțitul ei vechi dar comod.

Ina i-a adus mai demult o chestie din aia de taie și mărunțește singură rapid orice legumă din bucătărie. Dar ea preferă salata de legume tocate mărunt cu mâna ei. I se pare că gustul rămâne așa mai aromat și mai intens.

Adaugă ardeii, roșiile și ceapa, toate coapte pe plită, curățate și mărunțite de dimineață. Amestecă cu grijă cu lingura de lemn, pune sare și piper după gustul ei format de ani de zile. E preferata Inei.  Știe că îi va plăcea la nebunie. 

Din iubire ne lăsăm instruiți chiar și la bătrânețe

De când picioarele bunicii nu mai sunt la fel de puternice și a tot căzut, Ina vine mai des acasă. Ea i-a zis să nu mai piardă timpul cu atâta drum. Dar Ina a fost mereu încăpățânată. Și cică acum, cu tehnologia asta, avioane, zboruri frecvente e ca și cum ai face naveta de la București la Sinaia.

   –  Cică Italia pare acum la o aruncătură de băț, auzi! își zice bunica aruncând o privire la cuptorul din colțul camerei.

Turtele  din maia cu roșii și busuioc cresc frumos și prind culoare. Ina a învățat-o să le facă așa. Parcă le zice: „focaccia„ cică. 

Ina îi explică multe lucruri cu multă răbdare.

La fel cum făcea și bunica cu ea în copilărie. De la ea învățat să gătească și datorită ei a făcut școala de bucătari ca apoi să ajungă să se dezvolte pe meleagurile însorite ale Toscanei.

Fiecare rețetă este însoțită de o poveste despre Italia, iar bunica urmează cu sfințenie instrucțiunile Inei și soarbe fiecare cuvânt. 

Ce mai glumește Ina când frământă aluatul împreună sau când mai testează rețete aduse de ea:

 –  Dacă tu nu mai ai putere să mergi cu mine, îți aduc Italia la tine acasă cu rețetele astea! Specialistă te fac!

Licoarea magică din sticluța verde și bucuria vieții

Bunica merge la cufărul din colț, de sub icoană și caută sticluța verde. 

 –  Hai la mama, Monini drag! îl scoate bunica cu grijă din prosop și îl duce cu atenție la masă. 

Uleiul de măsline este adus de nepoata ei.  Când i-a lăsat ultima sticlă i-a spus să îl folosească fără grijă la toate rețetele testate împreună, dar și la ce vrea ea pentru că îi va aduce altul data viitoare.

Dar ea l-a păstrat doar pentru zilele mari și pentru sărbători. 

Și pentru când voia să își facă vecinele invidioase de gustul deosebit al bucatelor ei, hihi. Cum aude că se poftesc la „ am o treabă cu tine, Sofico„, deja știe ce treabă.

Scoate de fiecare dată pâine proaspătă de sub prosop, pune pe mijlocul mesei telemeaua de oaie de la ciobanul din sat, roșii proaspete din grădină și sticla verde cu licoare magică. 

 –  Ce mai răsfăț pe ele! vorbește bunica singură din nou. Auzi, cică, să îi spun Inei să le aducă și lor niște Italia din asta la ele acasă. Să își cumpere și ele..nepoate ca a mea și să le aducă! Nici să creadă ele că o să o agit eu pe Ina cu poftele lor!

Pune 3 linguri de ulei de măsline extra-virgin în salată, strânge sticla și o pune înapoi în cufăr. Amestecă bine și acoperă bolul cu un prosop.

Bucuria reîntâlnirilor este mai intensă cu preparatele preferate pe masă

Turtele din cuptor încep să împrăștie arome ademenitoare exact în momentul în care se aude mașina Inei care se apropie de poartă.

Pune bolul pe masa din lemn de brad, scoate turtele din cuptor și le așează frumos alături. 

Își șterge mâinile care miros încă a busuioc proaspăt și își aranjează hainele, șorțul, baticul. Abia apoi pornește încet, dar grăbită către ușă. A venit! A venit și luna aceasta!

 –  Ah, ce bine miroase, bunico! se aude vocea Inei imediat cum deschide ușa. 

Vine repede către bunica și o îmbrățișează strâns încercând să își ascundă lacrimile care o podidesc când o vede tot mai slăbită la fiecare vizită. 

  –   Doamne, ce dor îmi era de toate astea!

 –  De ce plângi, Inuto, mamă! o mângâie bunica căreia nu îi scapă nimic și simte tot. Doar vorbim în fiecare seară! Și ai fost și nu demult, în vacanța de Paște!

Inima îi dansează și parcă se simte mai tânără lângă a nepoatei. 

–  Plâng de bucurie, de bucurie, bunico!

Ina se îndepărtează un pic și o privește în ochii albaștri și senini ca serile de vară.

Cum să îi spună că oricât de mult ar vorbi la telefon nu se compară cu clipele în care sunt împreună? Cum să îi spună că nimic nu egalează cu momentele în care bunica o privește așa ca acum, cu dragoste și bucurie și îi mângâie ușor părul? Și când casa ei miroase a Acasă. Oriunde ar fi acest loc.

Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2025